GETT’S a deschis un nou salon de înfrumusețare în Mega Mall investiție de peste 130 000 euro

14 august 2015

“Pentru locația din Mega Mall, am ales brandul de 4 ****, respectiv GETT'S Color Bar, specializat pe operarea în locații de tip mall, cu prețuri accesibile, cu orar extins, 365 zile/an, inclusiv duminca, personal suficient de acoperitor pentru acomodarea a cât mai mulți clienți, cu parcare generoasă și cu acces foarte facil (se poate parca mașina la nivelul 1 și ajunge în 2 minute la noi în salon)”, a declarat Lucìan Miess, proprietarul rețelei.
Conceptul Color Bar presupune lipsa oglinzilor de la zona de colorare a părului, pentru o stare de spirit superioară a clienților, presupune aducerea la lumina a tehnicianului și a procesului tehnic care de multe ori era ascuns, ba chiar scoaterea în evidență a acestui process, fiind totul ca parte din procesul de consultație cu clientul și al dialogului pe aceste teme
Salonul va avea 30 de angajați, care vor lucra în 2 ture și vor oferi servicii complete de înfrumusețare, de coafură-frizerie, cosmetică facială și corporală, manichiura-pedichiură, precum și servicii de make-up și blitz facial treatment.
Acesta este al patrulea salon deschis sub brandul GETT’S Color Bar, iar Lucian Miess estimează că va deservi aproximativ 1.300 - 1.700 clienti pe lună, ceea ce va ajuta compania în atingerea targetului de 100.000 clienți/servicii/an, de la 81.300 câți avea la sfârșitul anului 2014.
“Venim cu programul de fidelizare GETT'S BEAUTY MILES, de cumulare de puncte bonus, unde clienții acumulează puncte bonus din servicii, produse profesionale, din recomandarea de alti clienți și din feedback-ul în platforma mobilă getts. Totodată avem servicii pentru doamne, domni (ei reprezintă cam 30% din clienții noștri) și pentru copii. Prețurile sunt flexibile pentru că venim și cu grilă de prețuri diferite în funcție de experiența stilistului și unde de la stilist junior la stilist și stilist senior avem 10% diferență de pret, ceea ce devine accesibil și permite oricărui buzunar să ne frecventeze. De asemenea programul nostru pentru studenți permite ca în fiecare saptămână, de luni până miercuri, între orele 10-16, să avem reduceri de până la 50% ceea ce face ca acest program să aibă mare succes în rândul studenților”, a precizat Miess.
În cadrul saloanelor GETT’S se pot achiziționa abonamente pre-paid, cu discount-uri până la 20%. De asemenea, GETT’S are oferte corporate, foarte multe companii având deja pentru angajații lor astfel de dealuri.
Salonul GETT’S Color Bar din Mega Mall este situat la etajul 1 al centrului comercial, pe latura dinspre Bd Pierre de Cubertain.
“Mega Mall este genul de proiect care schimbă fața orașului, iar GETT'S este tradițional partenerul unor astfel de proiecte, pentru că și noi venim cu un puternic mesaj social, ne implicăm activ în multe acțiuni caritabile, avem o preocupare permanentă de a educa (personal, gusturi, standarde, piața) și de a ridica standardele de satisfacție ale clienților, drept pentru care, credem noi că avem un impact la o altă scară, la nivelul societății”, a declarat Lucìan Miess, proprietarul rețelei.
Planurile viitoare ale companiei cuprind renovarea salonului din București Mall Vitan în acest an, iar în 2016 deschiderea a două noi unități în București (Park Lake și Victoria City) și lansarea unui brand de 3***, medium-low cost.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram