De ce să apelezi la biroul de traduceri Inova atunci când ai nevoie de aceste servicii

7 martie 2022
Autor:
European Advertising Holding S.R.L

Suntem puși deseori în situația de a avea nevoie de anumite acte sau documente traduse într-o altă limbă și legalizate. Și asta pentru că avem poate parte de oportunități mult mai bune de job în altă țară pe care nu dorim să le ratăm. Sau poate că ne dorim să ne stabilim în afara țării cu partenerul nostru de viață, iar pentru căsătorie avem nevoie de documentele traduse.

Indiferent de motiv sau necesitate, serviciile de traducere trebuie să fie de calitate și realizate de către un traducător autorizat de Ministerul Justiției pentru a putea fi autorizate. Din păcate, ca în orice domeniu, există pe piață așa-ziși “specialiști” neautorizați care pot genera greșeli de traducere care pot avea consecințe foarte grave.

Dacă spre exemplu un singur cuvânt a fost tradus greșit, acesta poate schimba complet sensul propoziției sau frazei. În acest context, actul sau documentul respectiv are toate șansele să fie anulat sau refuzat. Drept urmare, atunci când alegeți un birou de traduceri trebuie să țineți cont și de experiența traducătorilor. Biroul de traduceri Inova, cu pagina servicii-traduceri.ro vine cu o gamă largă de servicii de calitate.

Ce documente puteți traduce la Inova 

Cei interesați pot găsi aici o gamă complexă de servicii din sfera traducerilor. Vorbim despre un birou care are o experiență de peste 15 ani pe piață, cu traducători unde au capacitatea de a traduce din și în 30 de limbi din multe domenii de activitate. Astfel că aici se pot traduce acte de studii, programe analitice, adeverințe, acte de naștere, de stare civilă, bancare, auto, cele de salariat, contracte pentru societate printre altele. Biroul de traduceri Inova deține un portofoliu larg de clienți, atât persoane fizice, cât și juridice.

De asemenea, traducerile se pot efectua și online, fără a vă mai deplasa la birou ci prin adresa de e-mail. Accesați pagina oficială pentru a descoperi serviciile complexe pe care le oferă, cât și lista de prețuri.

Date de contact:

[email protected]

Calea Moșilor nr. 203, Spațiu Comercial, Sector 2, BUCUREȘTI

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram