De ce imi apar pete albe pe dinti?

30 octombrie 2021
Autor:
Content SEO

Cu totii ne dorim un zambet alb, stralucitor si lipsit de imperfectiuni. Cu toate acestea, pentru unii dintre noi, aceasta dorinta este restransa de mici pete albe care apar pe dinti, care pot avea un impact negativ asupra stimei de sine.

​Ce inseamna petele albe pe dinti?

Petele albe reprezinta o forma de decolorare a dintilor. Acestea au o nuanta de culoare alba care este in mod evident diferita de nuanta dintelui. Petele albe nu sunt daunatoare pentru sanatatea dintilor, insa uneori pot fi un semn timpuriu al cariilor dentare. Prin urmare, ar trebui evaluate de un medic stomatolog.

​Ce cauzeaza aparitia petelor albe pe dinti?

Exista diverse cauze ale petelor albe pe dinti, cum ar fi excesul de fluor, demineralizarea, deficitul de vitamine, anumite infectii si boli, traumele dentare, igiena dentara deficitara, acumularea de placa bacteriana, hipoplazia dentara, gura uscata sau consumul de alimente si bauturi cu zahar si acizi. Iata, mai pe larg, ce trebuie sa stii despre principalele cauze ale petelor albe pe dinti:

  • Fluoroza. Fluoroza este un termen ce se refera la intoxicatia cu fluor a organismului in perioada dezvoltarii dentare. Din cauza expunerii la fluorura excesiva (consum excesiv de apa de baut cu fluor, inghitirea pastei de dinti cu fluor si a unor suplimente care contin fluor, etc.) dintii pot dezvolta pete albe la suprafata. De asemenea, prea multa fluorura determina dezvoltarea cariilor dentare.

  • Demineralizarea. Demineralizarea este un proces prin care mineralele esentiale precum calciul si fosforul sunt erodate din dinti de acizii formati de bacterii. Bacteriile dizolva smaltul lasand pete albe inestetice pe dinti.

  • Acumularea de placa bacteriana. Placa bacteriana se formeaza din cauza unei igiene orale precare. Mediul extrem de acid din gura creeaza un teren propice de reproducere pentru bacterii care compromit smaltul, lasandu-l vulnerabil. Smaltul slabit se erodeaza usor, provocand aparitia petelor albe sau galben-maronii pe dinti.

  • Dieta alimentara. Persoanele cu o dieta ce are un continut scazut de calciu au un risc mai mare de a dezvolta probleme dentare, inclusiv pete albe pe dinti. Calciul este esential pentru a avea dinti puternici. In lipsa acestuia, smaltul dentar este slabit si susceptibil la petele albe. Consumul de alimente bogate in calciu, cum ar fi legumele cu frunze verzi si migdalele, reduce sansele de a dezvolta probleme dentare.

  • Hipoplazia de smalt. Hipoplazia este un defect de structura a smaltului, frecvent intalnit la copiii mici. Afectiunea este cauzata de diversi factori, cum ar fi alimentatia precara, fumatul in timpul sarcinii si nasterea prematura. De asemenea, poate fi provocata de consumul anumitor antibiotice.

​Cum pot fi inlaturate petele albe de pe dinti?

Daca vrei sa scapi de petele albe de pe dinti, ideal ar fi sa discuti cu un medic dentist despre optiunile de tratament care ti se potrivesc cel mai bine. Unele tratamente eficiente includ:

  • Microabraziunea smaltului dentar. Este un proces care implica indepartarea mecanica a petelor albe de pe dinti folosind anumite instrumente stomatologive. Are efecte minime asupra smaltului, deoarece ii indeparteaza doar un strat subtire. Rezultatele sunt similare cu cele ale albirii dintilor.

  • Albirea dentara profesionala. Implica utilizarea unui gel cu peroxid de hidrogen si apoi folosirea unui laser. In urma tratamentului, petele albe de pe dinti devin insesizabile.

  • Aplicarea de fatete dentare. Este cea mai buna solutie minim invaziva de rezolvare a diferitelor probleme de estetica dentara (de la pete inestetice la forme neregulate, spatii interdentare si inghesuiri).

Daca ai pete albe pe dinti, descopera solutii pentru eliminarea lor !

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram