DBH IT Services aduce soluțiile Exact înapoi în România

11 iulie 2014

„Parteneriatul încheiat cu Exact ne va permte să furnizăm cele mai noi soluții ERP integrate atât IMM-urilor, cât și companiilor internaționale care doresc să-și îmbunătățească procesele de business și să-și consolideze avantajul competitiv pe o piață foarte dinamică,” a declarat Leonard Mărgărit, Sales and Marketing Director, DBH IT Services Romania. „Strategia noastră va fi să abordăm în mod proactiv fiecare client în parte, să le anticipăm nevoile și să ne concentrăm pe crearea unui model sustenabil de dezvoltare în regiune. România este o țară cu un potențial extraordinar de creștere pentru soluțiile pe care le oferim, acesta fiind și motivul pentru care ne așteptăm la o creștere cu două cifre a veniturilor DBH IT Services România până la finalul lui 2015.”
Sjors de Kruijf, International Channel Manager Exact, este de acord: „Datorită experienței, cunoștințelor și a prezenței la nivel local, DBH are toate atuurile pentru a duce Exact la următorul nivel pe piața din regiune. Competențele DBH în materie de legislație și fiscalitate locală vor aduce un plus de valoare operațiunilor clienților, oferind consiliere personalizată pentru soluțiile de business destinate IMM-urilor și companiilor internaționale. Cu ajutorul DBH, intenționăm să ne dublăm numărul de clienți din România până la sfârșitul anului 2015.”
Exact operează direct pe piața din România din 1997 și oferă soluții de software în limba română, adaptate realităților pieței locale, cum ar fi soluția Exact Globe ERP. DBH IT Services își dorește să continue această tradiție și a început deja să furnizeze servicii de suport pentru aproape 50 de clienți internaționali din România cu ajutorul unei întregi echipe de specialiști de vânzări, suport, marketing și consultanță.
Un astfel de client este Iron Mountain, o companie specializată în soluții și servicii de administrare a documentelor, back-up și recuperare de date. „Pentru o companie internațională ca Iron Mountain, soluția Exact Globe ERP reprezintă un adevărat pas înainte în automatizarea proceselor noastre financiare, simplificând, în același timp, comunicarea dintre departamente”, a menționat Felix Mihai, CFO Iron Mountain. „Cu ajutorul acestei soluții, pot verifica oricând toate procesele de business din orice departament și am acces imediat la toate documentele și tranzacțiile financiare. De fiecare dată când avem nevoie de un raport la nivelul întregii companii sau când trebuie să respectăm legislația locală, știm că putem apela cu încredere la Exact Globe ERP pentru a ne ajuta să luăm rapid decizii importante de business.”
Parteneriatul puternic dintre DBH și Exact reprezintă o relație ce aduce beneficii clare ambelor părți. Pe de o parte, DBH cunoaște îndeaproape cerințele locale și legale ale țărilor în care operează, putând și să răspundă foarte rapid și eficient nevoilor clienților cu ajutorul unei echipe de specialiști ce vorbesc limba. Pe de altă parte, Exact va beneficia de o bază de clienți mai stabilă, în creștere, și va putea să creeze un model sustenabil de business în regiune, orientat către clienți și către atragerea unor noi oportunități de business.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram