Cursuri gratuite pentru experții și operatorii mass media

25 iunie 2015

Dacă vă întrebați ce este formarea profesională? Iată răspunsul: formarea profesională este procedura prin care se asigură creșterea și diversificarea competențelor profesionale, prin inițierea, calificarea, recalificarea, perfecționarea și specializarea persoanelor în căutarea unui loc de muncă, în vederea realizării mobilității și (re)integrării acestora pe piața forței de muncă.
Programele de formare profesională au scopuri precise și vizează:
• Stimularea ocupării forței de muncă;
• Ridicarea nivelului de competență profesională;
• Facilitarea încadrării în muncă în concordanță cu tendințele pieței forței de muncă;
• Ajustarea cererii și ofertei forței de muncă calificate;
• Menținerea și dezvoltarea competențelor profesionale;
• Stimularea mobilității forței de muncă;
• Sporirea șanselor de (re)integrare pofesională;
• Reinserția unei părți a forței de muncă pe piața profesională;
• Creșterea nivelului de pregătire pentru a răspunde nevoilor reale de personal calificat ale agenților economici.
Dacă am reușit să te convingem că merită să alegi un astfel de program, alege cursurile oferite gratuit prin FEMRO!

- Manager de responsabilitate sociala
- Asistent de relatii publice si comunicare

Proiectul Resurse umane calificate și recalificate pentru accesul pe piața muncii al femeii – FEMRO este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 ”Investește în oameni!”, este implementat de S.C. Technical Traning S.R.L. în parteneriat cu Primăria Municipiului Alba Iulia și Techniki Ekpedeftiki S.A. din Grecia și se derulează în perioada 12 mai 2014 – 11 noiembrie 2015, în Regiunile Centru, Nord-Est și București - Ilfov.
Proiectul își propune facilitarea integrării socio-profesionale a unui număr de 720 de femei neocupate. Activitățile proiectului sunt orientate preponderent spre femei cu nivel educațional redus și mediu, dezavantajul educațional fiind accentuat atât de stereotipurile sociale cât și de stressul produs de dorința de a se ocupa cât mai bine de copii, de relația de cuplu, de viața personală și de viața profesională.
Grupul țintă căruia i se adresează acest proiect este format din 1080 de persoane, dintre care 720 sunt femei cu nivel educațional redus și mediu și 360 sunt experți și operatori mass-media, manageri și personal al autorităților publice centrale și locale și personal al organizațiilor societăților civile (80 experți mass-media, 100 operatori mass-media, 60 persoane din cadrul organizațiilor societății civile, 60 manageri ai autorităților publice centrale și locale, 60 angajați ai autorităților publice centrale și locale ).
Prin implicarea grupului țintă în activități de formare profesională, proiectul contribuie la facilitarea accesului femeilor la locuri de muncă mai bune și la promovarea acestora în mediul economic. Dobândirea unor calificări solicitate pe piața muncii le asigură femeilor și persoanelor aparținând grupurilor vulnerabile accesul în mod egal la ocupare și la construirea unei cariere profesionale și le oferă șansa creșterii oportunităților de angajare.
Proiectul Resurse umane calificate și recalificate pentru accesul pe piața muncii al femeii – FEMRO - POSDRU/144/6.3/S/129465, se înscrie pe Axa prioritară 6 ”Promovarea incluziunii sociale”, Domeniul major de intervenție: 6.3 ”Promovarea egalității de șanse pe piața muncii” și are valoarea totală de 12.637.025 lei dintre care 12.005.173,75 lei finanțare nerambursabilă.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram