Curatarea profesionala a saltelelor

29 noiembrie 2017
Autor:
S.C. Allproweb Computer SRL-D

Cu toții știm cât de plăcută și savuroasă este senzația aceea de aer curat, de ordine și echilibru (exterior cât și interior) care se instalează după un efort susținut (adeseori epuizant) de curățenie a locuinței. Haosul a fost învins încă o dată, tenebrele imunde s-au retras, lumina și parfumul au triumfat, în sfârșit. Și totuși, cât de iluzorie este această bătălie câștigată cu greu... Pentru că, de fapt, la nivel microscopic, casa noastră atât de atent igienizată, clocotește, din plin, de viață: ciuperci, bacterii, microbi, acarieni, un întreg și inepuizabil microunivers care ne însoțește permanent și invizibil, aproape imposibil de anihilat.

Dintre toate aceste specii de lumi invizibile, printre cei mai periculoși pentru cei predispuși la afecțiuni respiratorii sau alergenice s-au dovedit a fi vestiții acarieni. Un soi de păianjeni de 0,3 mm ce se dezvoltă și se înmulțesc în medii umede și calde, hrănindu-se cu celule moarte din pielea omului, aceștia populează cu precădere praful depus pe suprafețe, paturi (saltele, așternuturi, perne), covoare și mobilier tapițat. Dincolo de menținerea regulată a curățeniei (eliminarea prafului din tot ce înseamnă material textil - covoare, perdele, draperii, lenjerii, plușuri - prin aerisire, aspirare, spălare), trebuie asigurate o temperatură și o umiditate constante, moderate (până în 20 de grade Celsius, umiditate de maximum 50 %).

Pentru curatare profesionala la cele mai inalte standarde accesati curatampeloc.ro

De asemenea, ținând cont că mai mult de un sfert din viață ni-l petrecem dormind, o atenție specială trebuie acordată condițiilor de igienă aferentă patului. Pentru combaterea dezvoltării acarienilor în pat, este bine să optăm pentru saltele și perne din burete, lenjerii confecționate din material antialergic, pătură sau plapumă din material sintetic, aerisite și spălate cât mai des. Saltelelor și canapelelor din material textil trebuie acordată o grijă suplimentară, deoarece simpla lor aspirare nu va garanta eliminarea inamicului nevăzut. Puteți recurge la pulverizarea, pe toată suprafața lor, a unei soluții igienizante pe bază de bicarbonat de sodiu (cu rol de curățare în profunzime) și de ulei esențial, precum cel de lavandă sau de lămâie (pentru purificare și odorizare) sau, mai bine, puteți apela la serviciile profesionale de curățare, dotate cu aparatură performantă, care vor asigura igienizarea în profunzime a casei. Pentru servicii prompte, eficiente și foarte avantajoase ca preț de curatare canapele Bucuresti sau de curatare saltele Bucuresti mai multe detalii puteți afla informându-vă pe site-ul http://curatampeloc.ro.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram