Cupa „Şansa Ta” a ajuns la a treia ediţie

25 mai 2016

„O dată pe an, la începutul verii, copiii pasionaţi de fotbal care provin din medii defavorizate au parte de momente de neuitat. Cu sprijinul vedetelor din lumea fotbalului şi al companiilor care ne susţin, reuşim să le oferim o adevărată competiţie sportivă, unde învaţă ce înseamnă fair-play-ul, bucuria de a participa, frumuseţea victoriei şi şansa de a-ţi face prieteni noi”, declară Gabriel Ciobotaru, Președintele Asociației Șansa Ta.

Evenimentul sportiv va începe pe 5 iunie de la ora 09:00, la centrul pentru copii ”The Door” România (Șoseaua Chitila Pădure nr. 1, comuna Mogoșoaia, județul Ilfov). La eveniment vor participa copii orfani sosiți de la SOS Satele Copiilor, ICC România, Centrul de Plasament Periș, Centrul Sfânta Macrina, Fundația ”The Door”, copiii defavorizați din Conacul Social Bilciureşti, de la Liceul Dumitru Dumitrescu, Fundaţia Viaţa şi Lumina și toţi micuţii sprijiniţi de-a lungul timpului de Asociația Șansa Ta.

La ediţia din 2015 a evenimentului au participat 70 de copii, iar premierea câştigătorilor a fost făcută de celebrul fotbalist Ilie Balaci.

Sponsorii ediţiei din 2016 sunt Kaufland România, Federaţia Română de Sport Corporatist, Tymbark, Logistic Legume şi Fructe, Pizza Hut, IT Galaxy, Fundaţia pentru Sănătate Orhideea Spa, Restaurantul La Cantine Du Nicolai, Infinity Trophy, Rinf Tech şi Carbon Expert.

În paralel, Asociaţia Şansa Ta derulează multe alte proiecte în sprijinul comunităţii, precum „O şansă caldă” (o masă caldă oferită în fiecare joi persoanelor fără adăpost din Bucureşti), ,,Zâmbetul din cutie” (cadouri de Crăciun, împachetate în cutii de pantofi, oferite copiilor nevoiaşi), „Voluntar pentru sănătate”, „Rechizite pentru viitorul tău” sau „Să construim speranţe împreună”. Asociaţia Şansa Ta a inaugurat în 2015, în Buftea, o sală de calculatoare, unde își propune să alfabetizeze digital peste 100 de copii proveniți din familii sărace, şi în 2016, în judeţul Dâmboviţa, un „Conac social” unde va găzdui şi educa copiii orfani sau lipsiţi de posibilităţi.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram