Cum sa avem grija de sanatatea dentara Ziua Mondiala a Sanatații Orale

14 septembrie 2012

Sănătatea orală presupune îngrijirea corectă a dinților, gingiilor și a întregii cavități bucale, condiția esențială pentru un zâmbet frumos. Mai mult, studiile realizate de-a lungul timpului au demonstrat faptul că sănătatea orală influențează buna funcționare a întregului organism. Există o strânsă legătură între sănătatea orală și bolile cardiovasculare, nașterea prematură, diabetul zaharat, osteoporoză sau sindromul Sjogren. 90% din bolile organismului se manifestă la nivelul cavității bucale, ceea ce înseamnă că medicul stomatolog este printre primii specialiști care pot să atragă atenția asupra unei probleme de sănătate.
Atunci când sănătatea dinților este una deficitară, oamenii se pot confrunta cu dureri, căderea dinților, respirația urât mirositoare, ulcerații bucale, gură uscată și probleme ale gingiilor. Toate acestea pot fi evitate dacă se are în vedere o igienă orală corespunzătoare.
Menținerea unei sănătăți orale trebuie să fie o preocupare permanentă de-a lungul vieții, iar acest lucru este posibil doar dacă sunt respectate câteva reguli simple. Un prim pas în păstrarea sănătății orale este efectuarea periajului dentar și folosirea aței dentare cu regularitate. Periajul dinților se poate realiza cu periuța clasică, electrică sau cu ultrasunete. Specialiștii recomandă perierea dinților de 2-3 ori pe zi, timp de minim 3 minute, pe toate suprafețele dentare.
”Sănătatea orală trebuie să fie o preocupare constantă, încă din copilărie, de la apariția primilor dinți. Principalele aspecte de care trebuie să ținem seama sunt periajul corect, o alimentație echilibrată, dar și vizita regulată la medicul stomatolog, deoarece eventualele afecțiuni dentare pot fi corectate mai ușor dacă sunt identificate din timp. Ar trebui ca fiecare dintre noi să celebreze Ziua Mondială a Sănătății Orale în fiecare zi, pentru a ne bucura de dinți frumoși și sănătăși ”, a declarat dr. Raluca Pascu, medic primar stomatolog, specialist ortodonție și ODF, Clinica Stomatologică Multident.
În prevenirea afecțiunilor dentare un rol important îl joacă și alimentația echilibrată. Astfel, trebuie evitate cât mai mult posibil zaharurile și alimentele cu un conținut bogat de zahăr , reducerea consumului de alcool și de tutun. Persoanele care nu renunță la fumat trebuie să se prezinte regulat la medicul specialist pentru o consultație de rutină și pentru a rezolva eventualele probleme dentare. Nu în ultimul rând, cel mai important aspect al sănătății dentare este consultul de specialitate, ce trebuie realizat cel puțin o dată la 6 luni.
Ziua Mondială a Sănătății Orale este sărbătorită în fiecare an la 12 septembrie. Clinica Stomatologică Multident, orientată către sănătatea pacienților săi, cu servicii personalizate pentru fiecare dintre ei, susține săptămâna dedicată Zilei Mondiale a Sănătății Orale.
Pentru mai multe informații: www.multident.ro

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram