Cum poți reduce consumul de combustibil - sfaturi de la specialiști

3 decembrie 2020
Autor:
Content SEO

Indiferent dacă ne convine să recunoaștem asta sau nu, mașina s-a transformat într-o a doua casă pentru mulți dintre noi. O folosim pentru naveta până la muncă, o luăm cu noi la cumpărături, în vizite sau în vacanțe. Iar dacă cu prețul serviciilor de reparații și întreținere auto ne-am obișnuit, costul combustibilului și fluctuațiile acestuia poate reprezenta o sursă de frustrare pentru mulți șoferi. 

Dacă vrei să faci economie ori de câte ori ajungi cu mașina în benzinărie, te invităm să aplici sfaturile pe care ți le-am pregătit în acest material. Iată cum poți reduce consumul de combustibil. 

Folosește o presiune corectă în anvelope

Cel mai simplu mod de a reduce remarcabil consumul de combustibil al mașinii pe care o conduci este să folosești presiunea corectă în anvelope. E bine să știi că suprafața de contact pe care anvelopa o va avea cu solul depinde de presiune. De exemplu, în cazul unui set de anvelope 235 65 R16C, suprafața care va intra în contact cu solul va fi de 235 de centimetri pe fiecare roată în parte. Această suprafață se poate micșora dacă pneurile vor fi umflate prea mult. Așadar, verifică amprentele de contact în caz de presiune prea mică sau prea mare.

Cauciucurile umflate prea puțin vor determina o suprasolicitare a motorului, care, așa cum ai intuit deja, va consuma mai multă benzină sau motorină pentru a putea respecta comenzile pe care i le dai din pedala de accelerație. Anvelopele trebuie umflate la presiunea indicată de producătorul auto, informație pe care o poți găsi în cartea tehnică a mașinii, pentru un echilibru perfect între tracțiune și consum.

Redu cât poți din excesul de greutate

La fel de intuitivă este și indicația de a reduce cât mai mult din greutatea pe care o încarci în portbagaj sau pe bancheta mașinii tale. Greutatea din mașină face ca motorul să funcționeze mai mult pentru a putea tracta mașina, ceea ce crește cantitatea de combustibil necesară pentru funcționare. Articolele de extrasezon trebuie depozitate în altă parte, dacă vrei ca mașina să consume cât mai puțin posibil. De exemplu, iarna poți lăsa portbagajul cu prindere pe bare transversale și umbrelele de plajă în garaj, iar vara te poți debarasa de lopată și de sacul cu material antiderapant. 

Nu sări peste verificările de rutină

Chiar dacă uneori se pot transforma într-o bătaie de cap, serviciile de verificare și întreținere a mașinii trebuie făcute cu regularitate, dacă vrei să prelungești durata de viață a mașinii și nu visezi să-ți lași tot salariul la pompele din benzinării. În plus, o verificare periodică te va ajuta să fii mai prietenos cu mediul, pentru că vei putea reduce mult din emisiile de noxe. În cartea tehnică a mașinii, producătorul ți-a lăsat, pe lângă alte informații extrem de utile, și pe cea a recurenței cu care ar trebui să te ocupi de verificările de rutină. 

Schimbă-ți stilul de condus

Da, știm, niciunui șofer nu îi place să primească indicații despre cum ar trebui să-și conducă mașina. Dar dacă ți-am spune că tocmai acest tip de sfaturi te vor ajuta să economisești bani, în loc să îi cheltuiești pe combustibil, ne-ai crede? Consumul mașinii tale s-ar putea reduce cu până la 10% dacă vei evita frânele bruște urmate de accelerări rapide, în vreme ce viteza constantă te va ține departe de pompele de alimentare. În plus, modificarea stilului de condus îți va reduce și numărul vizitelor la service pentru schimbarea plăcuțelor și a discurilor de frână, pentru că le va proteja pentru un timp îndelungat.

Așadar, există mai multe lucruri pe care le poți face pentru a reduce consumul de carburant al mașinii pe care o conduci. Începe cu respectarea verificărilor regulate pe care le ai de făcut, continuă cu reparațiile la termen, nu îngreuna peste măsură autoturismul, alege presiunea ideală, adică cea dictată de producătorul auto, în funcție de anotimp, și îmbunătățește-ți stilul de condus.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram