Cum pot fi prevenite atacurile cibernetice: Ghid pentru companii (2021)

29 ianuarie 2021
Autor:
Content SEO

În era digitală ne bucurăm de avantaje la care probabil nici nu ne gândeam acum 50 de ani. Practic, putem lucra de oriunde, cu oricine, și avem acces la aproape orice informație în câteva secunde. Profitul pe care l-au cunoscut companiile grație acestor facilități este unul greu de ignorat. Dar totul are un preț.

Prețul plătit pentru interconectivitate și pentru libertatea incredibilă de circulație a informației este, din păcate, siguranța. Orice companiei este expusă riscului de a fi ținta atacurilor cibernetice. Din fericire, există soluții de securitate IT pentru compania ta la care poți apela chiar începând de astăzi.   

Ce este un atac cibernetic?

Pentru a ne putea proteja compania, trebuie întâi să înțelegem cu ce ne confruntăm. Prin atac cibernetic înțelegem orice încercare a unor hackeri de a accesa rețeaua de calculatoare sau sistemul unei companii. Astfel, aceștia capătă acces la date confidențiale pe care le folosesc pentru a comite furt de identitate sau șantaj. 

Cel mai des hackerii vor cripta datele și le vor înapoia doar dacă primesc o răscumpărare. Cele mai întâlnite situații includ e-mailurile de phishing. Impactul produs de astfel de atacuri poate fi cauzat de operațiuni întrerupte, pierderi de date și pierderea reputației. Nimeni nu va mai apela la o afacere dacă aceasta nu îi poate garanta securitatea datelor sale personale. 

Modalități de atac

În rândurile de mai jos vei descoperi câteva puncte slabe exploatate de hackeri:

  • Parole slabe, mai ales în cazul în care angajații folosesc o singură parolă sau parole similare pentru toate conturile și aplicațiile. O parolă ideală conține în jur de 16 caractere și este formată dintr-un amestec de numere, litere și caractere speciale;
  • Site-uri, aplicații sau unități USB infectate cu malware, adică un soft care înregistrează ce tastezi și astfel îți copiază parolele;
  • E-mail phishing, adică e-mailuri ce par autentice, dar conțin o extensie prin care instalezi programe de criptare sau viruși. Este recomandat ca angajații să folosească doar site-uri în care au încredere;
  • Angajați nepregătiți care oferă prea multe informații personale și/sau financiare pe anumite platforme/site-uri. Astfel hackerii le pot reseta parolele și au acces la conturile și informațiile lor. O soluție ar fi ca resetarea parolei să se facă prin intermediul telefonului.  

Modalități de prevenție

Uite ce poți face pentru a preveni atacurile cibernetice:

  • Trainingul angajaților în ceea ce privește alegerea parolelor, navigarea în siguranță pe internet și recunoașterea e-mailurilor de phishing. Un angajat educat este prima linie de apărare în fața acestor atacuri care de multe ori vizează mai întâi componenta umană a unei afaceri;
  • Instalarea de instrumente anti-phishing ce pot executa verificări rapide ale site-urilor pe care navighează angajații. Aceste instrumente compară site-ul accesat cu cele din lista de site-uri potențial periculoase și îți vor avertiza angajații imediat;
  • Achiziționarea de softuri profesionale pentru criptarea datelor. Astfel hackerii nu vor avea acces la date, chiar dacă trec de sistemul de securitate;
  • Instalarea unui program antivirus. Cele mai bune pot bloca 99% din virușii existenți și te protejează împotriva programelor spyware și spam. De preferat este un antivirus ce rulează verificări zilnice și actualizări;
  • Folosește un firewall pentru a ține virușii și programele periculoase la distanță. Desigur, această metodă trebuie folosită în tandem cu un antivirus potent;
  • Utilizează o rețea VPN pentru criptarea datelor, mai ales dacă angajații tăi lucrează de la distanță. Chiar dacă informațiile vor fi furate, nu vor putea fi decriptate. 

Educă-ți angajații și aplică toate aceste măsuri de securitate și te vei putea bucura de mediul online fără riscuri. 

 

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram