Cum pot arhitecţii români sa devina cunoscuţi în întreaga lume

30 august 2010
Autor:
dowmedia08

În contextul în care la nivel mondial tendinţa în construcţii este de reducere a consumului energetic, utilizare eficientă resurselor, progres social continuu, creştere economică constantă şi reducerea sărăciei, promovarea proiectelor durabile a devenit una dintre principalele ţinte pentru specialiştii din construcţii, iar Holcim doreşte să vină în întâmpinarea celor care se dedică acestei cauze.

Iniţiativele de proiecte durabile sunt încă la început pe piaţa românească, însă potenţialul de creştere este foarte ridicat având în vedere nevoia de soluţii tehnologice care asigură ulterior costuri mai reduse de operare a clădirilor, un confort sporit utilizatorilor şi, mai ales, o prezenţă cu impact redus asupra mediului înconjurător.

Odată cu participarea la Holcim Awards, specialiştii români din construcţii, arhitectură, proiectare, peisagistică, inginerie civilă şi mecanică pot beneficia de expunere internaţională, câştiguri financiare substanţiale, cooperare cu cei mai renumiţi arhitecţi din lume, dar şi posibilitatea de a-şi face cunoscute lucrările.

Proiectele câştigătoare vor fi promovate în media de specialitate, vor intra în atenţia specialiştilor şi vor beneficia de prezentări în publicaţii dedicate Holcim Awards din toată lumea. Autorii au şansa de a fi invitaţi şi de a participa la numeroase forumuri de specialitate şi să cunoască oficiali ai celor mai cunoscute universităţi din domeniu – Institutul Federal Elveţian de Tehnologie (Zurich, Elveţia), Institutul de Tehnologie din Massachusetts (SUA), Universitatea Tongji (Shanghai, China), Şcoala Superioară de Arhitectură (Casablanca, Maroc) şi Universitatea Iberoamericana (Mexico, Mexic).

Proiectele premiate de Holcim la ultima ediţie, care a avut loc în perioada 2007-2009, s-au transformat din idei pe planşetă în investiţii de zeci de milioane de euro. Un exemplu este adăpostul alpin autonom Monte Rosa din Elveţia, care a fost finalizat anul trecut, în urma unei investiţii de 4,2 milioane de Euro.

Evenimentul “Reinventarea construcţiilor în România”, care va avea loc pe 1 septembrie 2010, la ora 10:30, în sala Paris de la Hotelul Novotel, va fi susţinut de nume sonore la nivel internaţional şi local din domeniul arhitecturii şi construcţiilor, precum:

Edward Schwarz, Directorul General al Fundaţiei Holcim pentru Construcţii Durabile, care ocupă această funcţie încă de la înfiinţarea fundaţiei în 2003. Cu o experienţă în construcţii de peste 18 ani, Schwarz a fost implicat în numeroase evenimente de susţinere a proiectelor durabile şi a ocupat funcţia de redactor-şef la publicaţia elveţiana de construcţii Schweizer Journal: Der öffentliche Bau.

Şerban Ţigănaş, Preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România, care ocupă această funcţie începând de anul acesta şi este unul dintre cei mai cunoscuţi arhitecţi de pe piaţa locală.

Bogdan Drăgănescu, Ambasadorul Holcim Awards, Directorul General al Smart & Pepper Consulting, se numără printre fondatorii Romanian Green Building Council (RoGBC) şi este unul dintre principalii susţinători ai construcţiilor durabile de pe piaţa locală.

Markus Wirth, Directorul General al Holcim România, ce ocupă această funcţie din 2004, lucrează în cadrul grupului Holcim din 1976. În timpul mandatului său, Holcim Romania a urcat pe locul doi în topul celor mai verzi companii din ţară.

~~~

Înscrierea proiectelor în concursul Holcim Awards se face prin intermediul website-ului oficial, www.holcimawards.org, locul unde sunt disponibile informații suplimentare despre competiţie, criterii de jurizare, proiecte anterioare, dar şi, în egală măsură, informații utile cu privire la domeniul construcțiilor durabile şi al tendinţelor în arhitectură şi în domenii conexe.

Fundația Holcim promovează soluții sustenabile pentru problemele tehnologice, de mediu, socio-economice și culturale ce afectează clădirile și construcțiile la nivel regional, naţional şşi global. Activitățile Fundației includ competiţia de proiecte şi viziuni de construcții durabile Holcim Awards, care se desfăşoară pe parcursul a 3 ani şi oferă premii de 2 milioane de dolari în cadrul fiecărei ediții.

Fundația Holcim este susținută de Holcim Ltd. Holcim este unul dintre cei mai importanţi furnizori de ciment şi agregate (piatră, nisip şi pietriş), precum şi betoane şi asfalt, incluzând serviciile aferente. Grupul este prezent în peste 70 de ţări, pe toate continentele, şi are aproximativ 80.000 de angajaţi.

.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram