Cum alegem terenul pentru construcţia unei baze sportive sau de agrement

5 ianuarie 2017

Atunci cand dorim să construim o bază sportivă sau de agrement, este foarte important să ţinem seama de cateva cerinţe ecologice generale, iar acestea sunt:

1. Alegerea terenului
Alegerea terenului pe care va construi baza sportivă sau de agrement, este unul dintre cele mai importante aspecte, din mai multe puncte de vedere.
În primul rând, trebuie sa se stabilească natura şi configuraţia solului. Solul pe care se va construi baza sportivă trebuie să prezinte granulaţii de mărimi mari şi uniforme, pentru a-i oferi un grad ridicat de porozitate. Un sol poluat este periculos, având în vedere faptul că sportivul atinge des solul, se poate răni şi în acest caz poate contacta boli determinate de microbii din sol.
Alte conditii pe care trebuie să le îndeplinească terenul pe care se construieşte o bază de agrement sunt acelea de a fi însorit şi uscat, să prezinte o pantă pentru scurgerea apelor meteorice, iar primul start de apa freatică să se găsească cel puţin la 2 m adâncime.
Înainte de construirea unei baze sportive este necesară, de asemenea, si analiza chimico-bacteorologică a solului pentru a se stabili gradul de poluare şi capacitatea de autopurificare. Dacă solul va prezenta un grad ridicat de poluare, atunci va trebui să se ia măsuri de însănătoşire a lui. Terenul va fi arat adânc timp de 3-4 ani consecutiv, pentru a-l ajuta să se autopurifice.
Ulterior, pe suprafaţa solului se va pune un strat de pământ sănătos şi curat, gros de 25-30 cm, peste care se va semăna sau se va întinde zgura.

2. Amplasarea
Se recomandă ca amplasarea bazelor sportive şi de agrement să se facă în cadrul zonelor locuite.
Pentru realizarea unui microclimat favorabil şi a unei ambianţe plăcute, bazele sportive şi de agrement trebuie să fie amplasate în apropierea unei ape curgătoare, în cadrul unui parc natural.
Această amplasare prezintă mai multe avantaje sub aspect igienic:

aerul este mai curat deoarece paful se depune în mare parte pe frunzele copacilor;
aerul este mai bogat în oxigen în timpul zilei;
temperatura aerului este mai scăzută vara şi mai crescută iarna;
umiditatea aerului este mai crescută;
este mai multă linişte.

Când se amplasează o baza sportivă, trebuie să se ţină cont şi de posibilităţile de alimentare cu apă potabilă şi pentru salubritate.

3. Orientarea
Orientarea bazelor sportive şi de agrement deschise se face cu axa lungă pe direcţia nord-sud, iar celor închise cu axa lungă pe direcţia est-vest. Dacă baza sportivă este amplasată în regiuni cu vânturi dominante puternice, orientarea bazei sportive şi de agrement deschise se va face în asa fel, încât vântul dominant să bată perpendicular pe axa lungă a terenului.

4. Evacuare apelor murdare şi a gunoaielor
Cel mai igienic sistem îl reprezintă deversarea apelor murdare în reţeaua de canalizare a localităţii. Dacă nu există sistem de canalizare se foloseşte sistemul de colectare în puţuri absorbante, realizate după ultimele normative elaborate de Agenţia Naţionala pentru Protecţia Mediului.
Pentru colectarea gunoaielor se vor crea spaţii speciale prevăzute cu pubele acoperite cu capace pentru a nu avea acces animalele şi insectele care pot răspândi aceste resturi.
Constructiile şi amenajările sportive şi de agrement mai trebuie prevăzute cu căi de comunicaţie dimensionate în aşa fel, încât să asigure accesul uşor şi posibilitatea evacuării rapide a publicului spectaor. Căile de acces trebuie să fie asfaltate sau, la sate, stropite cu păcură, pentru a evita ridicarea prafului.

5. Instalaţiile
Trebuie să asigure confortul modern prin sisteme ecologice de încălzit, ventilaţie, iluminat, conducte de apă potabile şi canal pentru înepărtarea apelor uzate. Sistemele trebuie să utilizeze energie solară, enrgie geoermală şi energie eoliană folosind pompe de căldură, instalaţii solare.

Pentru a avea o instalaţie de nocturnă, la un teren de tenis, trebuie luate în consideraţie următoarele elemente:

înălţimea stâlpilor;
forma stâlpilor;
puterea proiectoarelor folosite;
tipul proiectoarelor folosite ( lumină simetrică sau asimetrică);
panoul de comandă, care poate fi manual sau complet automatizat, chiar cu telecomandă;
Proiectarea detaliată a întregului sistem, implicit designul stâlpilor şi al proiectoarelor, împreună cu funcţionalitatea acestora, este imperios necesar să se realizeze fără nici un compromis. Toate acestea contribuie intr-un mod decisiv la confortul jocului. În alte condiţii, o nocturnă defectuos concepută induce o stare crescândă de disconfort, iar ochii jucătorului obosesc foarte repede.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram