COMUNICAT DE PRESĂ POST EVENIMENT “CARIERE DE SUCCES ÎN AGRIBUSINESS”

11 decembrie 2015

Evenimentul a constat într-o conferinţă la care au participat aproximativ 180 persoane: studenţi, cadre didactice şi reprezentanţi ai mediului de afaceri din domeniul agroalimentar, şi într-un workshop “Q&A Angajatori şi întreprinzători în domeniul agribusiness” la care au participat aproximativ 60 de persoane. Evenimentul s-a desfăşurat în intervalul orar 13:30-16:30 în Aula Magna şi în sala Virgil Madgearu a Academiei de Studii Economice din Bucureşti fiind moderat de către prof.univ.dr. Dan Boboc, Decanul Facultăţii de Economie Agroalimentară şi a Mediului.
În deschiderea conferinţei, prof.univ.dr. Nicolae Istudor, Prorector Academia de Studii Economice din Bucureşti, a subliniat că această instituţie sprijină activităţile asociaţiilor studenţeşti şi că ASEAM, deşi la început de drum, are un atuu: acela de a reprezenta studenţii din Facultatea de Economie Agroalimentară şi a Mediului, care este singura facultate de profil din România ce conferă oportunitatea absolvenţilor de a activa atât în domeniul agroalimentar, cât şi în domeniul mediului.
Tema centrală a conferinţei -cum să-ţi creezi o carieră de succes în agribusiness- a fost discutată de către reprezentanţii mediului de afaceri: Dl. Nawaf Salameh - fondator şi preşedinte Alexandrion Group România, Dl. Liviu Rogojinaru - vicepreşedinte CNIPMMR, Dna. Ionelia Diaconu – brand communication METRO România, Dl. Silviu Diaconu – Director achiziţii produse proaspete Carrefour, Dl. Păduraru Cătălin – CEO International Wine Contest Bucharest, Dl. Alexandru Rozs – manager Cocoşu’ Roşu, Dl. Marin Florian – membru în Comitetul Interministerial pentru Acordul de Parteneriat. Aceştia au subliniat importanţa domeniului în economie şi au acordat câteva sfaturi pentru studenţii ce doresc fie să-şi deschidă propriul business, fie să se angajeze în domeniul vizat. Dintre cele mai importante aspecte care trebuie considerate de către tineri la început de drum sunt corectitudinea, asumarea responsabilităţii, iniţiativă, adaptabilitate, învăţare continuă şi acela de a nu viza direct poziţiile de conducere în momentul angajării pentru a nu pierde acea experienţă care poate contribui pe viitor la realizarea activităţilor de management cu success.
În cadrul workshopului, atât invitaţii cât şi studenţii s-au întâlnit în sala Virgil Madgearu a Academiei de Studii Economice din Bucureşti pentru a discuta punctual despre posibilitatea de angajare în domeniul agribusiness, cum îţi poţi lansa un business de succes în domeniu şi oportunităţi de finanţare europeană. Acest workshop a fost moderat de către prof.univ.dr. Mirela Stoian.
Publicul vizat a fost constituit din studenţii, doctoranzii, cadrele didactice şi personalul administrativ al Academiei de Studii Economice din Bucureşti, precum şi din cadrul altor universităţi din Bucureşti şi din ţară.
Persoana de contact: Alina Zaharia, Preşedinte, ASEAM,
E-mail: [email protected].

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram