CELE MAI BUNE IDEI DESPRE ÎNVĂȚĂMÂNTUL VIITORULUI, PREMIATE LA ȘCOALA DE PRIMĂVARĂ

20 mai 2021
Autor:
Junior Achievement Romania

Școala de primăvară, dezvoltată de Junior Achievement (JA) România cu sprijinul OMV Petrom, a reunit anul acesta 70 de elevi de liceu, care, coordonați de voluntarii OMV Petrom, au lucrat timp de 4 zile în echipe pentru a dezvolta un proiect care să răspundă unei probleme specifice identificate într-o comunitate.

Tema din acest an – Școala Viitorului – a lansat echipelor de elevi provocarea de a elabora un proiect care să răspundă următoarelor întrebări:

  • Ce discipline/materii ar fi util să se studieze de către elevii din clasele de liceu?
  • Care ar trebui să fie metodele și tehnicile de învățare?
  • Cum se va face evaluarea, cum este structurat sistemul de notare și care sunt criteriile de promovabilitate?
  • Cum îi poate ajuta mai mult această nouă școală pe elevi și profesori, atât în viața personală, cât și în cea profesională?

Pe parcursul celor 4 zile de pregătire, elevii au beneficiat de consultanță permanentă, precum și de webinare dedicate managementului de proiect și abilităților de prezentare, elemente cheie ale proiectului pe care îl construiesc împreună și îl prezintă apoi juriului.

Vineri, 14 mai, a fost ziua dedicată prezentării proiectelor, jurizării și anunțării câștigătorilor, adică a echipelor care au prezentat cele mai bine soluții. Criteriile pe baza cărora s-a făcut jurizarea sunt originalitatea, relevanța – în ce măsură soluția propusă răspunde nevoii sau problemei din tema de lucru – și caracterul practic, din punct de vedere tehnic și financiar, al propunerii.

Folosind resursele limitate de timp și informație puse la dispoziție, dar exploatând la maximum creativitatea și avantajele muncii în echipă, echipele au generat soluții inovatoare, cu un grad înalt de aplicabilitate pentru problema pusă în discuție.

Crearea unor aplicații care includ noi tehnici de învățare, inclusiv folosirea hologramelor, cluburi dedicate dezbaterilor, educației financiare și orientării profesionale, noi sisteme de evaluare și notare, perfecționarea abilităților de învățare online – au fost printre cele mai apreciate idei propuse de tineri.

Juriul, format din reprezentanți OMV Petrom și JA România, a acordat următoarele premii:

Locul 1 – Echipa 1, pentru proiectul Follow your passion, care propune o orientare vocațională clară în dezvoltarea curriculumului școlar

Locul 2 – Echipa 2, pentru aplicația multifuncțională Teachgram

Locul 3 – Echipa 4, pentru platforma de evaluare și notare Unknown: facem necunoscutul cunoscut

Întrebați care au fost cele mai importante experiențe pe care le-au trăit cu acest prilej, tinerii au menționat munca în echipă, deschiderea pentru dialog și exprimarea opiniilor, creativitatea și concentrarea.

  • Am interacționat cu elevi din diferite părți ale țării, am aflat multe lucruri noi și o să le folosesc cu siguranță pe viitor.
  • Mi s-a părut foarte interesant să lucrez cu oameni pe care nu îi cunoșteam. Colaborarea, răbdarea, respectul și spiritul de echipă contează cel mai mult. Orice necunoscut îți poate fi prieten!
  • Mi-am depășit limitele, am învățat că nu există idei proaste și trebuie tot timpul să îți exprimi opinia.
  • Cel mai important lucru învățat este punerea în practică a curajului și încrederii în sine!

Evenimentul face parte din programul „Aptitudini esențiale pentru succesul tinerilor din comunitatea ta“, derulat în parteneriat cu OMV Petrom, și urmărește să aducă tinerii mai aproape de realitatea economică și să îi familiarizeze cu conceptele moderne legate de antreprenoriat, ştiinţă şi tehnologie, înțelegând totodată modul în care inovaţia și comportamentul responsabil față de resurse și mediu pot contribui la bunăstarea comunității.

 

Despre JA România

Junior Achievement România, organizație nonprofit, a fost fondată în anul 1993 și este parte a JA Worldwide® USA și JA Europe. Junior Achievement este cea mai mare organizație internațională de educație antreprenorială, economică, financiară și STEM, de orientare profesională, sănătate și dezvoltare a abilităților pentru viață, programele sale fiind urmate în 40 de țări din Europa și peste 100 din lume. În România, programele JA de tip „learning by doing" și „project based” sunt urmate anual de peste 230.000 de elevi și studenți din peste 1.700 de instituții de învățământ și se desfășoară local în parteneriat cu Ministerul Educației, instituțiile de învățământ și comunitatea de afaceri. În 2019, Junior Achievement a celebrat 100 de ani de existență. Pentru mai multe detalii, accesați: www.jaromania.org/

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram