Cel mai popular job din rândul studentelor

20 noiembrie 2017
Autor:
DualCreative

Ești studentă și ești în căutarea unui job? Atunci ai nimerit unde trebuie! Cu toții am trecut prin perioada studenției petrecută în cea mai mare parte în căminele înghesuite și „luxoase” și mâncând celebra zacuscă. Dacă nu am avut parte de astfel de experiențe, atunci putem spune că nici n-am fost studenți măcar! Ce ar fi studenția fără zacuscă și gândaci care mai apar  din când în când prin cămine?

Gluma e glumă, aceste perioade sunt frumoase, pentru că ne ajută să ne maturizăm oarecum, dar vine și o vreme când simțim că nu se mai poate conviețui în aceeași locuință cu gândaci și colegi pentru care petrecerea e mai importantă decât somnul și studiul.

Așa că, în astfel de momente simți că e cazul să faci o schimbare și decizi să te muți. Însă pentru asta ai nevoie de bani și ca să obții bani ai nevoie de un job. Nu e un secret faptul că joburile part time, create special pentru studenți, sunt plătite destul de prost. Ținând cont că mai ai și o facultate și cursuri la care ar fi necesar să ajungi periodic, nu îți poți permite un job full time. Dintr-un salariu part time, abia dacă îți poți permite ceva mai mult decât un borcan de zacuscă, mutatul în chirie sună deja a vis foarte frumos.

Un job foarte popular, mai ales în rândul studentelor, este videochatul. Din ce în ce mai multe fete aleg să practice această meserie tocmai pentru că are câștiguri materiale destul de însemnateși se fac foarte multe angajări videochat în această perioadă. Cu un salariu obținut de pe urma videochatului nu numai că îți perimiți să te muți din căminele cu gândaci, dar îți permiți să-ți iei propria garsonieră și de ce nu, chiar și o mică mașină. Toate acestea legate și de mersul frecvent la cursuri și astfel absolvirea cu brio a facultății pe care ai ales-o!

Angajări videochat se fac permanent! Este o căutare permanentă de noi tinere entuziasmate care să se alăture unei echipe de succes de videochat! E simplu să scapi de rutina de student și de toate neplăcerile pe care ți le aducea viața de student mediocru și să devii independentă pe plan financiar. Nu numai că nu va mai trebui să le ceri permanent părinților bani de cămin și de cheltuială, dar te vei putea descurca foarte bine pe cont propriu și-ți vei permite lucruri la care înainte puteai doar să visezi!

Nimeni nu a spus încă cum că ar fi simplă această meserie. Ca orice alt job, necesită destule sacrificii și necesită , mai ales, minți deschise și inovative fără idei preconcepute. A fi model de videochat nu înseamnă numai a zâmbi frumos și a fi frumoasă, trebuie să mai fii și isteață și dispusă să înveți de la oamenii care vor să te ajute.

Noi cei de la Global Models Studio Bacau facem angajari tot timpul și suntem în căutare de tinere pasionate și devotate care vor să se dezvolte personal și să scape de viața grea de cămin, studente care vor să devină independente și să-și poată permite tot ce-și doresc!

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram