Carbogaz deschide două benzinării noi în 2018

14 decembrie 2017
Autor:
TROMPETTE

Tunari și Voluntari sunt locațiile în care rețeaua locală de stații de alimentare cu carburanți, Carbogaz, le va deschide în 2018. Prin cele două stații noi, Carbogaz dorește să-și consolideze poziția pe piața locală prin creșterea acoperirii pe această piață. Stațiile noi vin cu un design modern și cu servicii adiționale interesante prin care se dorește oferirea unei experiențe complete clienților care se opresc să alimenteze. Alimentarea cu carburant este serviciul principal, dar serviciile adiționale vor face diferența în ceea ce privește calitatea experienței în cele două noi stații.

Decizia de dezvoltare strategică reprezintă un pas important pentru Carbogaz și a fost luată după analize amănunțite ale pieței locale, dar și a contextului național și internațional în ceea ce privește carburanții. Analizele amănunțite asupra contextului pieței locale au fost determinante pentru stabilirea locuirilor de construcție a celor două stații. Astfel, am stabilit că zonele limitrofe ale Bucureștiului, aflate în plină dezvoltare manifestă o nevoie în creștere de carburanți, iar în condițiile de evoluție a acestor zone, nevoile de carburanți pot doar să crească. Așadar, au fost identificate oportunitățile oferite de piață.

În alegerea locațiilor specifice ale celor două stații de alimentare cu carburant au fost aplicate principiile care au stat la baza poziționării celorlalte șapte stații din rețea, astfel încât să acopere zone emergente în care Carbogaz avea nevoie de o consolidare a poziției.

Ambele stații noi vor avea un design modern și vor fi optimizate astfel încât să deservească într-o manieră promptă și profesionistă nevoile clienților noștri, de la alimentarea cu carburant, serviciul principal, la serviciile adiționale. Ambele stații sunt gândite astfel încât să contribuie la conceptul zonei, așa că, după construcție, vor fi amenajate spații verzi.

Stația din Tunari a trecut de pragul de 50% în ceea ce privește construcția și va fi inaugurată în perioada următoare. În aproximativ trei luni ambele stații vor fi funcționale.

„Investiția este una importantă pentru noi din perspectiva dezvoltării și modernizării afacerii. Suntem mulțumiți de ritmul lucrărilor pe care le supraveghem îndeaproape și ne dorim ca, în cel mai scurt timp posibil, să ne primim clienții în două locații moderne.” a declara Diana Șerban, Director General Carbogaz.

Investiția are o latură strategică, de extindere dar și una de modernizare, de răspuns pe care îl dă compania la cerințele pieței, prin actualizarea serviciilor și a modului de prezentare a acestora.

Despre Carbogaz

Carbogaz este o companie cu capital românesc specializată în vânzarea de carburant și în servicii conexe. Compania are o rețea de șapte stații de distribuție în București și în Ilfov, reușind să acopere o parte parte importantă a cererii din zonele în care are stații. Carbogaz se dezvoltă continuu pentru a oferi clienților produse de calitate superioară și servicii prompte.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram