Carbogaz continuă procesul de dezvoltare început în 2017

1 martie 2018
Autor:
TROMPETTE

Lanțul local de stații de alimentare cu carburanți, activ în București și în zonele limitrofe, Carbogaz, va continua procesul de dezvoltare strategică început în anul 2017. Astfel, pentru anul în curs compania a început să facă demersurile pentru extindere a acoperirii, dar și în vederea diversificării și optimizării ofertei de produse și servicii adiționale.

În a două jumătate a anului 2017 Carbogaz și-a concretizat planurile de extindere a acoperirii în București și în zonele limitrofe prin deschiderea a două noi stații de alimentare cu carburanți, în Voluntari și în Tunari. Locațiile pentru investiție au fost alese după analize amănunțite care vizau potențialul cererii în zonele respective. În același timp, un criteriu esențial a fost impactul pe care investiția în cele două stații îl va avea asupra poziționării strategice a companiei pe piața locală. Ambele stații urmează să fie complet funcționale și vor putea deservi clienții din zonele respective în perioada imediat următoare.

Pentru anul 2018 este vizată continuarea extinderii rețelei, fiind în faza de analiză noi proiecte de stații în București și în zonele limitrofe. Dezvoltarea acoperirii la nivelul pieței pe care este activă compania este obiectivul major pe termen mediu și lung, secondat de consolidarea relațiilor cu furnizorii ș de dezvoltarea și diversificarea gamei de produse și servicii adiționale.

În 2017 compania a lucrat la consolidarea relaților comerciale cu rafinăriile astfel încât să poată oferi clienților o calitate constantă a carburanților. Prin comenzi constante și respectarea obligațiilor în cele mia bune termene, Carbogaz s-a poziționat ca partener viabil, statut pe care vizează să îl păstreze și în 2018. Calitatea carburanților disponibili în stațiile din rețeaua Carbogaz trebuie să fie uniformă și constantă, deoarece astfel se respectă angajamentul pe care compania și l-a asumat față de clienți.

„Suntem optimiști în legătură cu perspectivele pe care le avem pentru 2018. Am început să lucrăm deja la variante de materializare a unor planuri de importanță strategică pentru compania noastră. Ne dorim să construim în continuare stații noi, moderne care să deservească o arie cât mai extinsă la nivel local. În același timp, în acest proces de creștere a rețelei suntem foarte atenți la calitatea produselor și serviciilor pe care le oferim, calitate care nu dorim să se altereze în acest proces. Piața carburanților este una foarte concurențială, mai ales în București, așa că o muncă permanentă de dezvoltare și perfecționare se impune pentru a rămâne competitivi pe această piață.” a spun Diana Șerban, Director General Carbogaz.

Despre Carbogaz

Carbogaz este o companie cu capital românesc specializată în vânzarea de carburant și în servicii conexe. Compania are o rețea de șapte stații de distribuție în București și în Ilfov, reușind să acopere o parte parte importantă a cererii din zonele în care are stații. Carbogaz se dezvoltă continuu pentru a oferi clienților produse de calitate superioară și servicii prompte.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram