Camera de Comerț Italiana pentru România a organizat o întâlnire în cadrul careia au fost discutate principalele provocari cu care

4 iulie 2012
Autor:
dowmedia08

Camera de Comerț Italiană pentru România a organizat, la sfârșitul săptămânii trecute la Hotelul Radisson Blu din București, o întâlnire în cadrul căreia au fost discutate principalele provocări cu care se confruntă în prezent membrii Camerei precum şi alţi investitori din România, în domeniul afacerilor și al investițiilor.
Invitatul special al întâlnirii a fost Liviu Voinea, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Finanțelor Publice. În cadrul discursului de deschidere al evenimentului, Liviu Voinea a oferit o privire de ansamblu asupra problemelor cu care se confruntă în prezent mediul de afaceri și investițional în România, având în vedere criza economică din Europa, subliniind efectele resimţite de către investitori şi modul în care autorităţile şi comunitatea de afaceri pot încerca să facă faţă acestor dificultăţi. De asemenea, Liviu Voinea a expus liniile de politică fiscală și economică a guvernului, încercand să dea o viziune pe termen mediu-lung pentru investitori și și-a arătat propria disponibilitate de a menține un dialog cu comunitățile de afaceri prezente la eveniment.

La eveniment au fost prezenți peste 80 de participanți, reprezentanţi ai companiilor italiene şi româneşti, membre ale Camerei de Comerț Italiene, reprezentanți ai Camerei de Comerț Elvețiene (CCE-R), ai Danish Romanian Business Association (DRBA) precum și ai Camerei de Comerț și Industrie Franceze în România (CCIFER).

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram