Beneficiile artroplastiei II Protezarea șoldului o intervenție sigura și eficienta pentru refacerea mobilitații

11 octombrie 2016

În seria trecută, dr. Gabriel Ștefănescu, medic specialist în Ortopedie-Traumatologie, a prezentat care sunt beneficiile artroplastiei la genunchi. Pentru că temperaturile scăzute pot cauza accentuarea durerilor la nivelul șoldului pentru persoanele care suferă de această afecțiune, dr. Gabriel Ștefănescu explică acum, pe înțelesul tuturor, ce presupune procedura de protezare a șoldului, numită artroplastie.
Efectuată pentru prima dată în anul 1960, artroplastia de șold este una dintre cele mai de succes intervenții chirurgicale din istoria medicinii. De atunci, inovațiile în domeniul materialelor și tehnicilor chirurgicale au contribuit semnificativ la îmbunătățirea performanțelor acestei intervenții. Cele mai multe studii științifice care au urmărit pacienți pe o periodă mai lungă de zece de ani, au arătat o rată de success de peste 90% în urma protezării șoldului.
Aproximativ 80% dintre pacienții cu artroză de șold au dureri în zona inghinală sau în partea din față a coapsei, însă sunt pacienți care prezintă durere în partea din spate a coapsei, în partea laterală a coapsei sau în fesă. În unele cazuri, artroza șoldului nu provoacă dureri de șold și simptomele apar ca dureri iradiate în genunchi.

Pentru cine este recomandată artoplastia de șold?
Artroplastia totală de șold este o procedură chirurgicală care se adresează în special coxartrozei primare sau secundare. Această intervenție îmbunătățeste calitatea vieții pentru pacienții care au încercat tratamente non-chirurgicale și nu au avut parte de o ameliorare a durerilor. Operația de acest tip nu se efectuează de urgență și există două tipuri de artroplastii: artroplastia totală de șold (THR) și hemiartroplastia (PHR).
,,Protezarea șoldului este indicată în cazul mai multor afecțiuni, dar cele mai frecvente sunt fractura de col femural și coxartroză. Scopul acestei operații este de a scădea sau elimina durerile pe care pacientul le percepe la nivelul șoldului și coapsei, redarea mobilității articulației, dar și reluarea rapidă a recuperării, mobilizării și mersului pentru a putea preveni complicațiile date de statul în pat. ” a afirmat dr. Gabriel Ștefănescu, medic specialist în Ortopedie-Traumatologie.

Cum se realizează intervenția?
Artroplastia șoldului implică îndepărtarea chirurgicală a articulației coxofemurale (cartilaj și os), înlocuirea capului femural și a suprafeței cotilului cu componente artificiale, realizate din aliaje metalice și plasarea de suprafețe portante de înaltă performanță între părțile metalice. Cel mai frecvent, suprafața portantă este realizată dintr-un material plastic foarte durabil din polietilenă, dar se pot folosi și alte materiale.

Artroplastia, o intervenție cu o recuperare ușoară și rapidă
De obicei, pacienții stau internați în spital între 3 și 5 zile după efectuarea procedurii. Imediat postexternare se începe recuperarea funcțională asistată cu kinetoterapeut. Cei mai mulți pacienți vor merge cu un cadru de mers sau cârje timp de 3 săptămâni și apoi pot folosi un baston pentru încă 4 săptămâni. După această perioadă, marea majoritate a pacienților capată funcționalitate suficientă, astfel încât sunt capabili să meargă în mod liber.

Despre Dr. Gabriel Ștefănescu
Dr. Gabriel Ștefănescu este medic specialist în Ortopedie-Traumatologie la Spitalul ProVita, iar chirurgia ortopedică l-a cucerit încă din anii studenției. Practică ortopedia în concordanță cu protocoalele acceptate la nivel internațional și oferă pacienților cele mai noi tehnici de diagnostic și tratament, fiind conectat permanent la sursele de informație actualizate.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram