Avantajele scrisului de mână

4 martie 2021
Autor:
PROGZEE

Se spune că stiloul este un instrument depășit și că scrisul de mână este pe cale de dispariție. Este adevărat că suntem din ce în ce mai puțin înclinați să scriem de mână și asta este foarte trist. Foarte multe persoane au devenit dependente de smartphone sau tabletă, iar zilele în care aveam timpul și răbdarea să punem cuvinte frumoase pe hârtie pentru a scrie o scrisoare sau diverse notițe s-au dus.

Cu toate acestea, scrisul de mână are foarte multe avantaje, iar o parte din ele le enumerăm mai jos:

Scrisul de mână vă va face mai organizat

Unele persoane folosesc aplicații specifice pe smartphone-urile lor pentru a se organiza, dar clar nimic nu se compară cu o agendă sau un jurnal. Poate vei spune că este de modă veche, însă nu există nimic care se compară cu organizarea timpului direct pe hârtie. Notați totul într-un jurnal sau o agendă. Notați dimineața pentru a vă organiza ziua, sau seara, pentru a face un bilanț al acesteia.

Scrisul de mână sporește concentrarea

Când scrieți pe hârtie, este mai greu să vi se distragă atenția. În acel moment, ești doar tu, stiloul tău și foaia de hârtie. Scrisul are darul de a crește concentrarea și de a ne permite să construim argumentele și să aprofundăm modul de a gândi.

Scrisul de mână îți va spori inteligența

Studiile au arătat că studenții care se străduiesc să scrie în mod regulat de mână au obținut rezultate mai bune la teste și examene. În plus, așa cum s-a menționat mai sus, scrisul de mână favorizează formularea argumentelor. O argumentare mai bună și un stil de scris mai bun, merg mână în mână cu o evaluare mult mai bună din partea profesorilor. Unele studii au arătat că scrisul de mână promovează ușurința cu care creierul se poate reorganiza pentru a îndeplini o sarcină.

Scrisul de mână îmbunătățește memoria

Atunci când scrii, memoria vizuală se îmbunătățește. Acest lucru oferă șanse mult mai mari de a ne aminti informațiile pe termen mediu și lung. Mai mult decât îmbunătățirea memoriei, păstrarea unui jurnal vă va permite să recitiți în mod regulat informațiile astfel scrise, și, cu fiecare recitire, informația va rămâne mai mult timp, iar memoria va deveni mai puternică.

Scrisul de mână sporește creativitatea

Scrisul te face să devii mult mai creativ. Pe de o parte, pentru că vei înregistra ideile prețioase și nu le vei lăsa să se piardă, și pe de altă parte, cu cât îți faci mai multă grijă să gândești ce scrii pe hârtie, cu atât vei avea mai multe gânduri și idei. Această explozie de creativitate merge mână în mână cu concentrarea și memoria sporită. Cu cât îți înregistrezi mai mult ideile și amintirile, cu atât vei putea să le combini și să creezi un concept nou.

Alegeți pentru atunci când scrieți un stilou cu o încărcătură emoțională puternică (un cadou primit de la o persoană dragă, un stilou unic, lucrat special pentru tine, de exemplu) și așezați-vă în locul preferat, mai ales în fața unui cadru frumos. Acestea sunt doar câteva aspecte care vă vor ajuta să fiți mai liniștiți, mai concentrați și vă vor face să vă puteți aduna mai ușor ideile, gândurile și amintirile.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram