Avancronica Marelui Premiu al Rusiei: Sochi 8 11 octombrie 2015

7 octombrie 2015

Paul Hembery, directorul Pirelli motorsport: „Suntem foarte încântați că revenim în Rusia pentru cel de-al doilea Grand Prix: o piață care este crucială nu doar pentru noi, dar și pentru oricare alt producător de automobile. Au fost o serie de semne de întrebare venind pe circuitul de la Sochi, pentru prima dată, anul trecut – așa cum este inevitabil în cazul oricărui alt circuit nou - dar de atunci am putut colecta date suplimentare, ceea ce înseamnă că avem mai multe informații pentru 2015. Drept rezultat, am optat pentru o treaptă mai soft prin nominalizarea pneurilor pentru anul acesta, ceea ce sperăm să ne aducă din nou în situația de a avea două sau chiar trei opriri la boxe, ceea ce ne dorim pentru fiecare cursă. Oricum, atât noi cât și echipele învățăm permanent lucruri noi despre circuit, în ciuda avansatelor tehnologii de simulare. Pista are o serie variată de diferite viraje, astfel că reprezintă un test potrivit pentru toate pneurile, piloții putând beneficia anul acesta și de viteza superioară oferită de pneurile de compoziție supersoft.”

Cele mai mari solicitări pentru pneuri:
Asfaltul proaspăt turnat suferă adeseori schimbări radicale în primul an, în special după ce trece printr-o perioadă de iarnă grea. Oricum, mostrele de asfalt arată că nu s-au produs schimbări majore în privința caracteristicilor asflatului de la Sochi din 2014 până în 2015, suprafața pistei păstrându-se netedă și non-abrazivă. Cum circuitul nu este utilizat extensiv în afara Formulei 1, este de așteptat un grad mare de evoluție a pistei, cu o suprafață „verde”, alunecoasă în ziua de vineri, în mod special.

Cel mai critic viraj la Sochi este Virajul 3, un viraj lung, multi-apex de stânga, inspirat de faimosul Viraj 8 de la Istanbul Park (care a fost de asemenea desenat de Hermann Tilke). Acesta solicită pneul față-dreapta în mod special. În total sunt 12 viraje de dreapta și șase de stânga, cu o linie dreaptă de 650 metri între primul și al doilea viraj.

Pista cu o lungime de 5.848 km este a treia ca lungime din acest an, după Spa și Silverstone. În jurul a 1,7 km se parcurg pe drumuri publice, iar cursa va avea 53 de tururi. Este de așteptat ca temperaturile ambientale să se situeze între 15 și 20 de grade, limitându-se astfel efectele degradării termice.

Strategia de anul trecut și cum a fost câștigată cursa: Lewis Hamilton a câștigat pentru Mercedes, pornind pe pneuri soft și trecând pe medii în turul 30. Cea mai remarcabilă strategie a fost utilizată de colegul său Nico Rosberg, care a trecut de pe soft pe medii în turul inaugural după o frână puternică. El a revenit pe poziția 20, dar a încheiat în final pe doi, rulând peste 300 km cu un singur set de pneuri și realizând cel mai bun timp personal în penultimul tur.

Diferența de perfomanță estimată între cele două compoziții: 0,8 - 1,0 secunde pe tur.

Echipa Pirelli își alege numerele: #13, Mario Malizia, montator de pneuri. „Prefer numărul 13, fără îndoială: ca și Pastor Maldonato! Nu există un motiv special, este doar un număr care mi-a purtat mereu noroc. Și cred că asta vă va spune și Pastor.”

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram