Asigurarile de la Gothaer sunt disponibile si in rate fara dobanda prin cardurile bancilor partenere

16 septembrie 2014

Incepand cu 1 septembrie, produsele de asigurare Gothaer Asigurari Reasigurari destinate persoanelor fizice pot fi cumparate in rate fara dobanda, in urma parteneriatelor dezvoltate de asigurator impreuna cu Garanti Bank si Credit Europe Bank.

Astfel, posesorii de carduri de credit („Bonus Card”, primul card de credit multi-brand cu cip din Romania, de la Garanti Bank si „CardAvantaj” de la Credit Europe Bank) isi pot achizitiona produse de asigurare direct din sediile Gothaer Asigurari Reasigurari sau online, de pe site-ul companiei, beneficiind de plata politei in rate, fara dobanda. Clientii pot opta pentru plata in 3, 6, 9, sau chiar 12 rate pentru orice asigurare cumparata de la Gothaer in perioada campaniei. Oferta este valabila pana la sfarsitul anului 2014.

„Ne dorim sa fim aproape de clientii nostri si venim in intampinarea acestora nu doar prin calitatea produselor pe care le oferim, ci si prin accesibilitatea acestora. Din aceasta perspectiva, suntem in masura sa le oferim clientilor nostri directi, care isi doresc esalonarea primelor de asigurare intr-un numar mai mare de rate, in functie de nevoile individuale, posibilitatea de a-si achizitiona politele de asigurare in pana la 12 rate lunare, la acelasi cost anual si fara alte cheltuieli suplimentare.

Clientii nostri sunt diferiti, cu nevoi si dorinte individuale. Prin aceasta facilitate oferita le aratam ca le suntem alaturi, adaptandu-ne la nevoile fiecaruia dintre ei”, a declarat Anca Babaneata, CEO al Gothaer Asigurari Reasigurari.

Oferta de produse dedicate clientilor persoane fizice include asigurari facultative de locuinta, asigurari CASCO, asigurari medicale pentru calatorii in strainatate, asigurari de raspundere civila si nu numai. Pentru oferta completa de asigurari disponibile, precum si pentru detalii despre parteneriatele incheiate, accesati site-ul companiei.

Facilitatea de plata in rate fara dobanda este disponibila la achizitionarea online sau in sediile Gothaer Asigurari Reasigurari a produselor de asigurare destinate persoanelor fizice.

Despre Gothaer Asigurari Reasigurari

Gothaer Asigurari Reasigurari isi propune sa fie prima optiune a clientilor sai, avand standarde inalte in ceea ce priveste calitatea produselor si serviciilor oferite si bazandu-se totodata pe experienta vasta si pe sprijinul grupului Gothaer.

Gothaer este un asigurator in plina dezvoltare, cu peste 180 de angajati si un volum de prime brute subscrise de 66,72 milioane lei in 2013 si un jucator important pe piata de asigurari din Romania.

Produsele Gothaer sunt accesibile prin intermediul sediilor din Bucuresti si din alte orase mari din Romania, prin intermediul agentilor si brokerilor de asigurare autorizati, precum si online.

Grupul Gothaer, una din cele mai importante societati mutuale din Germania, detine 100% din pachetul de actiuni al societatii, sustinand astfel interesul sau serios si de lunga durata in Romania.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram