Anvelope de iarna sau anvelope all season?

19 octombrie 2017
Autor:
AUTO DIN SRL

Cu fiecare noua schimbare de sezon, orice sofer are datoria sa isi faca o revizie capitala a masinii si sa o pregateasca pentru noile temperaturi si precipitatii. Odata cu aceasta revizie capitala, o alta schimbare importanta o reprezinta si montarea unor anvelope potrivite noului sezon. Anvelopele sunt contactul pe care orice masina il are cu asfaltul, prin urmare sunt o componenta importanta pentru siguranta si calitatea condusului. De aceea procesul de alegere al unor anvelope este crucial.

O intrebare pe care din ce in ce mai multi soferi o au cand achizitioneaza anvelope este: anvelope all season sau anvelope specifice sezonului? Anvelopele all season au inceput sa prinda contur in utlima perioada pe piata automobilistica locala. Printre motivele pentru care soferii sa gandesc sa aleaga un set all season se numara: cost mai scazut in comparatie cu achizitionarea de doua seturi separate de anvelope si faptul ca pot fi folosite in legalitate tot timpul anului. Intrebarea ramane insa, sunt la fel de performante si la fel de sigure in tot timpul anului, in comparatie cu o anvelopa specifica sezonului? Raspunsul pe scurt este nu, raspunsul pe larg il aveti mai jos.

Anvelope all season versus anvelope de sezon

Capacitatea unei anvelope de a fi folosita in timpul sezonului rece este data atat de catre forma benzii de rulare si inaltimea ei, cat si de compusii folositi in constructia cauciucului in sine. In cazul unor cauciucuri iarna, forma suprafetei de contact este conceputa cu un singur scop, cel de a oferi o aderenta ridicata pe suprafate acoperite cu zapada sau precipitatii sub forma de polei. Forma ridurilor este preponderent in V si exista mici striatii pe toate suprafata benzii de rulare cu scopul de a faramita zapada astfel oferind o mai buna aderenta in timpul condusului. Inaltimea profilelor de iarna este mai ridicata in comparatie cu cele de vara, tocmai pentru a garanta un mai bun contact cu solul. Anvelopele de iarna au in compozitie un grad sporit de siliciu, care confera cauciului flexibilitate ridicata chiar si la temperaturi cu minus, sporind astfel peformanta.

In cazul unor anvelope all season, forma si constructia lor incearca sa imbine utilizarea atat in cazul sezonului cald cat si in cazul sezonului rece. Forma benzii de rulare este o combinatie intre forma in V ca in cazul anvelopelor de iarna si forma benzilor longitudinale ca in cazul anvelopelor de vara. Prin urmare ea nu ofera nici o rezistenta ridicata la viteze mari, nici nu ofera capacitatea de inlaturarea a zapezii de pe banda de rulare in cazul rularii in timpul iernii. Ridurile de pe suprafata de contact nu sunt la fel de pronuntate iar forma lor nu permite eliminarea apei de pe suprafata de contact la fel de rapid precum in cazul unei anvelope de iarna. Faptul ca ele sunt folosite tot timpul anului inseamna ca sunt supuse la o uzura prelungita iar inaltimea profilului este diminunata considerabil, capacitatea lor de a pastra o aderenta ridicata pe carosabil acoperit cu zapada fiind scazuta.

Testele de la jurnalistii auto de specialitate au demonstrat ca distanta de franare este marita considerabil in cazul unor anvelope all season in comparatie cu un set de sezon. In cazul unei franari de urgenta, care este necesara indiferent daca aveti viteza ridicata sau scazuta, diferenta poate fi de pana la 3 m. Aceasta distanta poate insemna evitarea unui posibil accident.

Concluzie

Prin urmare, anvelopele all season nu pot oferi aceeasi performanta ridicata si acelasi grad de siguranta precum o anvelopa conceputa special pentru un anumit sezon. Anvelopele all season se recomanda doar daca tranzitati foarte des zone cu diferente mari de temperaturi, de la minus la plus. Atunci anvelopele vor putea fi folosite in legalitate in ambele cazuri si pot oferi un grad de sustinere care sa permita condusul in siguranta. Daca insa locuiti in zone cu anotimpuri variate, cu ierni in care zapada este prezenta si in unele perioade din abundenta, este recomandat sa montati anvelope de iarna. Iar in cazul in care rulati cu viteze foarte ridicate vara, se recomanda sa montati anvelope de vara.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram