Angajatori europeni în cautare de cadre medicale cu pregatire în România

23 aprilie 2012
Autor:
dowmedia08

Angajatori din țări precum Marea Britanie, Irlanda, Germania, Franța, Suedia, Danemarca, Elveția vor fi prezenți în cadrul evenimentului internațional de cariere medicale, Cariere în Alb, cu oportunități de carieră medicală și cursuri în domeniu, din toată Europa.

Aflat la cea de a șasea ediție, târgul de joburi medicale Cariere în Alb va găzdui companii precum Permedex, EGV Recruiting, MediCarrera, MedicClin, PVR București, Brandler und Rauschelbach, Steiner, Agunis, Brains Consulting, oferind profesioniștilor din domeniul sănătății posibilitatea de a lucra în condiții extrem de bune, alături de medici de succes care să îi ghideze, împreună cu cursuri de limbă și salarii substanțiale, începând de la 2500 de euro.

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 28 aprilie și duminică 29 aprilie, la UMF Carol Davila, București, începând cu ora 10:00. Intrarea este gratuită, vizitatorii se pot înscrie online, pe http://cariereinalb.com/targ/
Ofertele sunt dedicate tuturor categoriilor de personal medical: doctori, studenși la medicină, dentiști, farmaciști, asistente, moașe etc.

În cadrul evenimentului, echipa Médecins Sans Frontières (MSF) va susține o prezentare cu noi informații despre proiectele de voluntariat în derulare ale organizației. Aflaţi mai multe despre cum puteţi face parte din echipele de lucru pe teren ale MSF în echipele de medici, asistenţi medicali, psihologi, personal de laborator, moaşe, farmacişti, specialişti în finanţe şi resurse umane şi specialişti în tehnică şi logistică. Voluntarii MSF şi un specialist resurse umane va stau la dispoziţie pentru a discuta cu dvs. cerinţele şi procedurile de aplicare.

În această primăvară, evenimentul are loc în nouă țări din Europa: Slovacia (Kosice, Bratislava), Ungaria (Budapesta, Szeged), Cehia (Praga), România (București, Timișoara, Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Sibiu, Iași), Grecia (Atena), Slovenia (Ljubljana) și Croația (Zagreb).

Parteneri ai evenimentului
Partener Principal: Permedex
Parteneri Media Naționali: Pagina Medicală, Pagina Farmaciștilor, Ziarul MF, Pharma Business, Medipedia, Farmamed, ContraBoli, Sfatul Medicului, MedicalManager, bestResource, Calendar Evenimente, Evenimente Studentesti, 24 Fun, Ziarul de Iasi,
Parteneri Media Internaționali: Health Media, Framar Media, MD Magazine, Docotra.bg, MedInfo, Doctor Online, Dentistry.bg, ISMK Congress, Sturko Radio.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram