Ambasadorul Olandei a vizitat Fundaţia „Pentru Voi”

29 martie 2012

29 martie 2012, Timişoara

Ambasadorul Olandei în România, domnul H.E. Johannes Hendrik Mattheus (Matthijs) van Bonzel a vizitat pentru prima oară serviciile sociale ale Fundaţiei „Pentru Voi”.

„Suntem onoraţi de vizita Excelenţei Sale. Suntem recunoscători Olandei pentru sprijinul constant pe care l-am primit de mai bine de 20 de ani din partea unor organizaţii, a guvernului Olandez, precum şi a multor persoane care ne-au devenit prieteni. Excelenţa Sa este al patrulea ambasador al Olandei care ne vizitează şi ne bucurăm să îl avem alături de noi.” a declarat Laila Onu, director executiv al Fundaţiei „Pentru Voi”.

Domnul Ambasador şi soţia sa, însoţiţi de Consulul Onorific al Olandei, d-nul Marius Popa, au vizitat astăzi Centrul de zi „Împreună”. Au admirat lucrările beneficiarilor noştri, le-au apreciat munca, au vorbit cu ei şi cu pedagogii grupelor. Într-una din grupele de activităţi au fost întâmpinaţi cu cântecul „Un vapor din Amsterdam”, interpretat la acordeon de unul din beneficiarii noştri cu autism. Şi pentru că se apropie Paştele, grupa de croitorie şi decoraţiuni le-a oferit oaspeţilor câte un ornament floral.

Oaspeţii au fost încântaţi să afle despre relaţia de prietenie dintre Fundaţia „Pentru Voi” şi Olanda şi să vadă rezultatele concrete ale efortului comun depus în cei 16 ani de activitate. Domnul Ambasador a promis să participe la inaugurarea Centrului de zi „Orizonturi noi”, din luna iunie, urmând să ne confirme prezenţa în apropuierea evenimentului.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram