Alexandru Tomescu lanseaza noul sau DVD – Stradivarius Obsesii

16 septembrie 2013
Autor:
dowmedia08

Pentru acest demers artistic, Alexandru Tomescu i-a avut alături pe actorii Ana Pepine şi Paul Cimpoieru și pe directorul de creație Oana Drăgulinescu. Ideea care a stat la baza scenariului a fost descrierea lumii artistului care caută neîncetat perfecţiunea, fără să aibă vreodată certitudinea de a o atinge. Este lumea populată de obsesii, temeri, vise de glorie, auto-critică şi îndoieli. Spectatorul pătrunde într-un univers fascinant, străbătând contraste violente, reunind întâlniri magice între sunet, lumină, gest, mit şi realitate. Fiecare Sonată propune o nouă poveste, punând în lumină o altă latură din viaţa interioară a artistului. Astfel, spectatorul devine martor al metamorfozărilor succesive prin care creația și creatorul trec în drumul spre desăvârșire.
Este o muzică plină de contraste, al cărei caracter pictural şi-a găsit perfect locul în asocierea cu teatrul non-verbal. Totul capătă relief, iar muzica dobândeşte sensuri noi. Viaţa unui artist nu e atât de simplă precum pare, însă satisfacţia pe care o ai atunci când strigi „Evrika!” este de nepreţuit, declară Alexandru Tomescu.
DVD-ul „Stradivarius Obsessions” nu este o filmare din spectacol, ci o înveșmântare cinematografică a acestui proiect sincretic de muzică și teatru non-verbal. Cu alte cuvinte, filmările pentru DVD-ul „Stradivarius Obsessions” au fost realizate utilizând mijloace proprii tehnicii cinematografice. Față de prezentarea în spectacol a proiectului, înregistrarea scenă de scenă a permis acuratețea maximă a cadrelor, luminii și decupajului, conferind un plus de dinamism și spectaculozitate.
Muzica este un foarte puternic generator de imagine, ceea ce a transformat-o în asociatorul favorit al artelor care se adresează preponderent ochiului (teatru, dans, film etc). Am încercat să utilizăm forţa mesajului teatral şi cinematografic pentru a spori capacitatea muzicii de a emoţiona. Practic, este o creaţie structurată pe paliere: muzica generează un mesaj care este transpuns în gest (prin intermediul teatrului) şi mai departe acest flux informaţional se transformă în film. Nu sunt mesaje paralele, ci aceeaşi informaţie, transmisă prin metode diferite: sunet, gest, imagine. Paul şi Ana au găsit o explicaţie foarte simplă: "este ca şi cum ai face o subtitrare muzicii, prin teatru”, declară Oana Drăgulinescu, directorul de creaţie care a elaborat conceptul ce stă la baza spectacolului.
„Stradivarius Obsessions” este cel de-al doilea proiect sincretic prezentat de Alexandru Tomescu, cuprins pe un DVD. Anteriorul s-a intitulat „24/ 24” și a fost dedicat Capriciilor de Paganini, bucurându-se de un succes extraordinar şi fiind vândut în mii de exemplare într-un timp record.
Lansarea DVD-ului „Stradivarius Obsessions” din 18 septembrie va fi dublată de un recital în care Alexandru Tomescu va interpreta lucrări semnate de Eugène Ysaÿe, dar şi de Johann Sebastian Bach, în preambului unei alte lansări, programate însă pentru sfârşitul toamnei: cea a CD-ului „Bach to Basics” ce va conţine cele şase Sonate şi Partite compuse de marele Bach.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram