Ai nevoie de o cremă de față eficientă?

8 septembrie 2018
Autor:
SC. Admarks Media SRL

Hidratarea constituie un proces destul de important pentru a ne menține pielea sănătoasă și fresh. Cu toate acestea, consumul de lichide nu este suficient în acest sens, ci este nevoie să acordăm pielii o atenție sporită, cu alte cuvinte să utilizăm o cremă de față în mod regulat. Cei peste 40 de mușchi faciali au nevoie de îngrijire maximă, în aceeași măsură – sau poate chiar mai mult – precum mușchii din celelalte zone ale corpului.

De unde pot cumpăra o cremă de față bună?

Fiind una dintre cele mai sensibile zone la agenții externi, fața necesită obiceiuri de îngrijire atentă, așadar ar trebui să alegem cu atenție produsele pe care le vom utiliza în cadrul ritualurilor zilnice de înfrumusețare.

Așadar, o cremă de față bună conține ingrediente active ce contribuie substanțial la hidratarea țesutului cutanat și de asemenea, ar trebui să fie compatibilă cu tenul pe care îl avem. Dar având în vedere varietatea produselor existente pe piață, nu-i de mirare că devine destul de dificil să facem alegerea corectă.

Gerocossen este o companie ce are la activ peste 27 de ani de experiență în ceea ce privește producția de cosmetice, sporind în timp eficacitatea rezultatelor obținute. Cu ingrediente naturale, obținute în urma unor cercetări minuțioase și elaborate, produsele Gerocossen sunt concepute utilizând tehnologii performante de ultimă generație și respectând totodată cele mai înalte standarde ale calității.

Așadar, dacă ai nevoie de o cremă hidratantă pentru față care să fie pe atât de bună pe cât se laudă, ai putea alege cu ușurință din gama variată disponibilă pe site. Așadar, poți găsi o serie de produse destinată îngrijirii tenului – de la creme hidratante pentru față sau geluri până la loțiuni sau demachiante pentru față.

Printre cele mai apreciate produse existente, se numără cremele hidratante pe bază de alge marine, concepute special pentru a conferi pielii o hidratare zilnică intensă care previne apariția semnelor de îmbătrânire.

Cum aplici crema de față

Corpul are nevoie de îngrijire pe toată suprafața sa, astfel că, fiecarei zone trebuie să-i acordăm atenție în aceeași măsură – din cap, până în picioare, cu atât mai mult, zona feței are nevoie de îngrijire specială. Fiind extrem de sensibilă, fața intră cel mai frecvent în contact cu praf și cu alte impurități pe parcursul zilei. De aceea, ar trebui curățată și hidratată în mod frecvent. De altfel, aplicarea unei creme de față în mod repetat contribuie substanțiaș la creșterea hidratării țesutului cutanat și previne totodată îmbătrânirea pielii. Astfel, pielea își va păstra un aspect tânăr timp îndelungat.

Iar una dintre tehnicile de aplicare a cremei hidratante pentru față este masajul facial ce poate constitui o soluție ideală împotriva ridurilor. Pe lângă faptul că poate combate eficient liniile fine, se dovedește a fi o tehnică minunată de relaxare.

Așadar, pentru a aplica eficient crema de față hidratantă, va trebui să urmărim câțiva pași. De pildă, ar trebui să curățăm zona foarte bine în prealabil, iar mai apoi să punem mâna pe frunte și să întindem pielea în sus. După care, vom deplasa degetul arătător al mâinii libere de sus în jus, totodată având grijă să exercităm o presiune ușoară. Trecând de la un capăt al frunții la celălalt, vom așeza vârfurile degetelor pe sprâncene, iar ulterior vom ține degetele lipite și vom efectua mișcări circulare pe care să le repetăm la nivelul sprâncenelor, mai sus și la baza liniei părului.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram