Absolventii primei editii a Campionatului de Management isi ocupa pozitiile in Echipa de Succes Lidl si predau stafeta noilor participanti

16 noiembrie 2015

Campionatul de Management Lidl este un program de dezvoltare profesionala care le ofera proaspat absolventilor sansa de a intra in contact cu mediul de lucru din cadrul companiei, de a fi implicati in proiecte reale si de a invata de la profesionistii in domeniu. Pe parcursul programului de scolarizare cu durata de un an, tinerii selectati primesc pregatirea profesionala necesara si activeaza, pe rand, in toate departamentele companiei. Astfel, acestia au sansa de a se implica in activitatile specifice din cadrul magazinelor, sediilor regionale sau sediului central, participand totodata si la activitati de dezvoltare personala.
In cadrul primei editii a Campionatului de Management, desfasurata intre 1 octombrie 2014 si 30 septembrie 2015, au fost selectati doisprezece tineri, patru din Republica Moldova si opt din Romania. Pentru a avea o imagine de ansamblu asupra organizatiei, participantii au putut accesa fiecare departament al companiei. La finalul programului, in urma unei evaluari, absolventii au primit oferte de angajare in cadrul Lidl Romania, pentru pozitii de Junior Consultant in diverse departamente: Resurse Umane, Vanzari si Achizitii Interne.
„Unul dintre aspectele pe care le-am apreciat si care m-a atras la Campionatul de Management este structura programului. Avand posibilitatea de a trece prin toate departamentele companiei, am reusit sa inteleg cu adevarat compania Lidl si mecanismele de functionare. Cel mai util lucru pentru mine l-a constituit faptul ca am fost in contact cu profesionisti din domeniul retailului care mi-au oferit raspunsuri si mi-au acordat increderea lor, ghidandu-mi primii pasi in cariera”, a declarat Elena Revenco, absolvent al primei editii a Campionatului de Management.
Succesul inregistrat de editia de debut a programului se datoreaza increderii acordate tinerilor profesionisti si absolventi. Prin entuziasmul si ideile noi propuse in cadrul programului, au demonstrat aportul de calitate si valoare pe care il pot avea in cadrul companiei Lidl, dar si in cadrul industriei comertului modern.
Startul celei de-a doua editii a Campionatului de Management s-a dat pe 1 octombrie 2015. In cadrul acesteia au fost selectati noua tineri, atat din Romania, cat si din Republica Moldova. Acestia au fost repartizati in diverse orase din Romania (Bucuresti, Timisoara, Cluj-Napoca, Brasov, Ploiesti, Craiova, Targu Mures), Lidl oferindu-le cazare participantilor.
„In primul rand, ma bucur ca am putut demonstra ca merit sansa de a invata despre modul de functionare al industriei de retail si sper ca, la sfarsitul programului de Management Trainee, sa devin parte din echipa Lidl. Campionatul de Management imi ofera sansa de a descoperi care este cel mai potrivit departament pentru profilul meu profesional. Totodata am parte de incredere si sprijin din partea colegilor, ceea ce a facut ca primele saptamani sa treaca foarte repede”, a declarat Eliza Cretu, trainee in cadrul celei de-a doua editii a Campionatului de Management.
„Preocuparea pentru tineri, si dorinta de a le oferi acestora posibilitatea de a se dezvolta atat profesional, cat si personal intr-un mediu prietenos, din care sa beneficieze de foarte multe oportunitati, au fost fundamentele Campionatului de Management. Din procesul de educare a viitoarei generatii de Lideri ai Retailului nu poate lipsi experienta de a fi in contact cu ritmul dinamic al comertului modern si de a intelege relatia dintre departamentele companiei si modul in care acestea conlucreaza catre succes”, a declarat Dl. Maksymilian Braniecki, Presedintele Consiliului de Conducere Lidl Romania.
Prin Campionatul de Management, Lidl isi propune sa dezvolte viitoarea generatie de lideri ai retailului. Astfel, programul reprezinta o cale de a sustine dezvoltarea tinerilor din Romania, oferindu-le posibilitatea ca, timp de un an, sa fie membri activi ai companiei si sa aprofundeze mecanismele prin care se dezvolta comertul modern.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram