Japan Play Transylvania – Primul festival interactiv de cultura japoneza din România

23 ianuarie 2012
Autor:
dowmedia08

Asociația Culturală Kesenai din Cluj-Napoca aduce în Transilvania un concept inedit de festival pentru spațiul românesc: un eveniment cultural și interactiv, care promovează deopotrivă valorile stricte ale societății japoneze și cele mai puțin riguroase ale civilizației occidentale. Festivalul Japan Play Transylvania (JPT) este primul eveniment major de cultură japoneză din România. Festivalul se va desfășura în 28 și 29 aprilie la Cluj-Napoca, în două locații reprezentative pentru diversitatea culturală: Casa de Cultură a Studenţilor şi Centrul de Cultură Urbană „Turnul Croitorilor”.
Organizatorii – Asociația Culturală Kesenai, Organizaţia Studenţilor de la Universitatea Tehnică (OSUT) şi Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) – au pregătit pentru prima ediție a JPT o serie de activități: concursuri de talente artistice și de costume (cosplay); expoziții de armuri, kimono-uri și coifuri; ateliere de haiku (poezie din 17 silabe), de origami modular și de light graffiti; prezentări de ikebana; concerte ale unor cunoscute trupe românești; zone de gaming (pe computer și console); proiecții de filme documentare și animații japoneze și occidentale; expoziții cu vânzare de benzi desenate; stand-up comedy cu teme sociale japoneze; demonstrații de luptă; karaoke.
Asociația non-guvernamentală Kesenai a fost înfiinţată oficial în primăvara anului 2011, având sediul în Cluj-Napoca. Scopul Kesenai constă în promovarea culturii japoneze şi stabilirea unor relaţii diplomatice cât mai favorabile între România şi Japonia. La 11 martie 2011, când Japonia a fost lovită de o serie de cutremure și de tsunami, Asociația Culturală Kesenai şi-a unit forţele cu organizaţia Globalgiving pentru a organiza o strângere de fonduri, suma colectată fiind de 7.500$, în decursul unei singure săptămâni. În mai 2011, Kesenai a organizat, la Turnul Croitorilor din Cluj-Napoca, expoziţia de instantanee „Clujul, mai aproape de Japonia”, unde au fost prezentate fotografi impresionante realizate atât de martori obișnuiţi ai tragediei din Japonia, cât şi de profesioniști, precum Christopher Johnson, corespondent al New York Times şi Reuters.

---

Ideea organizării unui festival de cultură japoneză în Transilvania le-a venit organizatorilor încă din primăvara trecută, ei folosind, drept model, evenimente similare care au deja loc în Europa și America de Nord și care se bucură de un real succes în rândurile publicului.
Centrul de Cultură Urbană „Turnul Croitorilor” va găzdui, pe parcursul celor două zile de festival, expoziţii şi demonstraţii din cultura tradiţională japoneză. Accesul vizitatorilor va fi liber, iar oferta organizatorilor este extrem de generoasă: demonstraţii culinare de sushi, sashimi şi multe alte preparate specifice; demonstraţii vestimentare; demonstraţii de arte marţiale; expoziţii istorice; expoziţii artistice şi de fotografii, precum şi de lucrări Ikebana. De asemenea, vor fi pregătite şi activităţi interactive pentru public, cum este atelierul de haiku.
Turnul Croitorilor va avea amenajată o zonă specială pentru copii, unde se vor desfăşura diverse activităţi pregătite special pentru cei mici. Copiii, împreună cu părinții sau bunicii lor, vor putea învăţa să creeze animăluțe din hârtie, să caligrafieze anumite cuvinte japoneze și să urmărească mini-spectacole de teatru de păpuşi.

Casa de Cultură a Studenţilor este considerată locaţia de bază a festivalului şi se va dedica în principal culturii pop. Intrarea în această locaţie se va face pe baza unui bilet. Printre cele mai importante activităţi care vor avea loc în această locație sunt trei concursuri destinate celor deja versaţi în elemente specifice ale culturii japoneze, în scopul promovării şi susţinerii talentelor acestora: concursul de cosplay (cu secţiunea free cosplay, în afara competiţiei); concursul Saiki (pentru cei cu talentele deosebite) şi concursul de AMV (montaj audio-video de anime-uri).
JPT organizează şi workshop-uri gratuite cu traineri profesionişti care vor instrui participanţii în domenii interesante, precum realizarea de animaţii, cosplay, origami, desen ş.a. Este important de precizat că accesul la workshop-uri va fi liber, iar numărul participanţilor va fi limitat (până la 30 de locuri), înscrierile efectuându-se în ziua respectivă, la InfoPoint-ul amplasat în holul Casei de Cultură a Studenților.
Alte puncte de atracţie pentru publicul pasionat de cultura modernă japoneză vor fi zonele special amenajate. De exemplu, în zona de gaming vor fi prezentate diverse jocuri populare nipone, precum Just Dance, Dance Dance Revolution, jocuri pentru console (Xbox 360, Playstation 2 și 3 etc), jocuri de masă, jocuri tradiţionale şi multe altele. Vizitatorii vor avea posibilitatea inclusiv de a-şi achiziţiona jocurile pe care le testează.
Zona comunităţilor va fi destinată promovării organizaţiilor care activează în domeniul culturii japoneze, iar cei care sunt interesaţi pot contacta organizatorii pentru a vedea care este modalitatea de participare în cadrul acestei activităţi.
Aleea artiştilor va fi o zonă ce va oferi o platformă tinerilor artişti pentru promovarea şi comercializarea propriilor produse şi lucrări, axate pe aspecte ale culturii moderne japoneze, prin amenajarea unor standuri comerciale. Astfel, tinerilor talentaţi li se va oferi posibilitatea de vizibilitate în faţa unui public larg şi entuziast.
La Casa de Cultură a Studenţilor vor fi organizate şi conferinţe, urmate de sesiuni de autografe, cu cei mai de vază invitaţi ai festivalului, dar şi cu persoane din public, care s-au remarcat prin aptitudini deosebite. Vom oferi astfel ocazia unică unor persoane care nu beneficiază încă de o largă popularitate de a se simţi adevărate vedete.
Printre activităţile artistice şi de divertisment din cadrul JPT putem enumera: proiecţiile de filme, spectacol de karaoke şi stand-up comedy.
Nelipsite de la JPT vor fi concerte de muzică – unul dintre punctele forte de atracţie ale festivalului. Două dintre formaţiile invitate au fost deja confirmate. Este vorba de trupele româneşti: Ultimu’ Nivel şi OM. Urmează ca, până la 1 martie, organizatorii să anunţe şi celelate formaţii care își vor face apariția la festival, din listă făcând parte: The Mono Jacks, Robin and the Backstabbers și Les Elephants Bizarres. Aceste nume au fost alese în urma unui sondaj de opinie realizat de JPT pe Facebook și pe site-ul festivalului, www.japan-play.com.
Mai multe detalii despre toate activităţile festivalului, precum şi despre modalitatea de înscriere la concursuri aflaţi accesând site-ul oficial al JPT sau pagina de Facebook – http://www.facebook.com/japanplay. Tot aici veţi putea participa la sondajele legate de festival și veți avea ocazia să postați sugestii, doleanţe şi comentarii.
Dacă doriţi să descoperiţi cultura fascinantă a Japoniei, vă aşteptăm la Japan Play Transylvania!

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram