Targ de Sfintii Mihail si Gavril la Muzeul National al Taranului Roman

4 noiembrie 2013

Dacă doriţi să sărbătoriţi într-o atmosferă tradiţională, vă aşteptăm din 8 pana in 10 noiembrie în locaţia cunoscută, în curtea interioară a Muzeului Naţional al Țăranului Român, alături de producători tradiţionali, meşteri populari, artizani handmade şi colecţionari.

Vor fi prezenţi cu bunătăti de toate felurile, icoane, ilice, podoabe, măşti, săpunuri naturale, plante de leac, lăzi de zestre, mobilier ţărănesc, linguri, blide, ceramică, costume tradiţionale mai vechi şi mai noi, porţelanuri, sfeşnice şi numeroase obiecte de colecţie.

Puteţi degusta, cum cere tradiţia la " Piaţa Țăranească" : afumături din carne de porc, oaie, vânat, curcan de la Zimbria (jud. Galati), brânzeturi de oaie şi vacă din Argeş, de la Nea Mihai, siropuri, zacuşti, dulceţuri de la Poiana Fermecată, specialităţi cu ciuperci din Bucovina, pâine in trei culori de la Târgul Domnesc, pălinci, vinuri din podgoriile românesti şi ţuici.

De-ndulcit avem: Cozonac Bujor şi Cozonac Domnesc, turtă dulce, şerbet, ciocolată de casă şi dulciuri bănăţene, prăjituri tradiţionale din Maramureş, plăcinta întinsă de Turnu, poale-n brâu şi gogoşi, plăcinte munteneşti şi baclavale.

Din meniu: sărmaluţe la ceaun, fasole cu afumatură, paprikaş de pui, mămaligă şi lipie dâmboviţeană, vin fiert, pastramă şi alte bunăţăti, de toate şi pentru toate gusturile, de vineri până duminică la MNTR!

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram