Mira Telecom a creat un sistem inovativ de masurare a contractarii fibrelor de colagen in sprijinul prezervarii obiectelor de patrimoniu cultural

30 septembrie 2012
Autor:
dowmedia08

Lucrarea pregatita de echipa Mira Telecom compusa din Oana Miu (R&D Engineer) si Silviu Ciobanu (Software Manager), in colaborare cu Facultatea de Electronica, Telecomunicatii si Tehnologia Informatiei din cadrul Universitatii Politehnica Bucuresti are ca scop automatizarea procesului de analiza a fibrelor de colagen cu ajutorul metodei “Micro Hot Table” (MHT).

Exista o nevoie puternica de dezvoltare si modificare a tehnicilor existente de analiza a patrimoniului cultural, cu cerinte in ceea ce priveste acuratetea ridicata, proceduri micro sau non - destructive si de dezvoltare de noi instrumente de diagnosticare. Experienta castigata de Mira Telecom in diverse proiecte europene, nationale si in mod special in proiectul EUREKA, i-au permis companiei sa propuna noi instrumente, precum un sistem nou de masurare pentru detectarea automata a activitatii de contractie a colagenului si un software pentru analiza si diagnosticarea materialelor pe baza de colagen.

Mira Telecom este partener principal cu rol de lider si cofinantator in cadrul proiectului “Eureka 5837 ADAS (Automatic Damage Assessment System)”, care vizeaza crearea unui sistem automat pentru evaluarea degradarii pieilor si pergamentelor de patrimoniu.

Structura colagenului care intra in componenta pergamentelor sau pieilor se degradeaza sub influenta factorilor de mediu precum temperatura, umiditatea, poluarea atmosferica, lumina si conditiile de depozitare. Muzeele, arhivele statului, catedralele si bisericile din intreaga Europa detin un numar mare de documente, carti si obiecte confectionate partial din piele si pergamente, care dateaza din intervalul cuprins intre secolele IV si XX.

Metoda MHT consta in colectarea unor mostre de fibre de colagen din obiectul analizat, plasarea fibrelor de colagen hidratate intr-o glisiera si incalzirea fibrelor la o temperatura care creste cu 2 grade C pe minut, la microscop. Specialistul urmareste miscarea fibrelor in cursul procesului de incalzire. Metoda MHT folosita este o tehnica micro - distructiva, care ofera informatii cantitative referitoare la stabilitatea hidrotermala a materialului analizat.

Noutatea sistemului de masurare a contractiei consta in automatizarea sa, folosind tehnici de procesare a imaginilor. Automatizarea determinarii intervalelor de contractie ofera doua avantaje principale: minimizeaza eroarea umana si reduce timpul de operare. Acest proces ofera rezultate mult mai sigure si o reducere dramatica a timpului de operare.

MIRA TELECOM (www.miratelecom.ro) – companie cu capital integral romanesc, fondata si condusa de Stelian Ilie, Presedinte al Grupului – si-a inceput activitatea cu distributia echipamentelor de radiocomunicatii. Diversificarea serviciilor a reprezentat un principiu de baza in evolutia companiei, MIRA TELECOM oferind astazi solutii complete de securitate, IT si telecom. In ultimii ani, compania a investit masiv in cercetare, in domeniul tehnologiei pentru securitate. In prezent se afla in proces de finalizare constructia unui centru propriu de cercetare si dotarea acestuia cu aparatura de laborator si platforme software de inalt nivel tehnologic. MIRA TELECOM are 14 ani de experienta pe piata romaneasca si internationala.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram