Echipa Romaniei sustinuta de Fundatia Star Storage participa la finala Olimpiadei Internationale a Proiectelor Mediului Stiintific INESPO 2013

3 iunie 2013
Autor:
dowmedia08

Fundatia Star Storage, prin Programul „Cred in Romania” sustine un grup de olimpici romani sa participe in marea finala a Olimpiadei Internationale a Proiectelor Mediului Stiintific INESPO 2013 de la Middelburg din Olanda. Aceasta olimpiada se adreseaza elevilor cu varste cuprinse intre 13 si 18 ani, pe plan european fiind cea mai mare olimpiada cu participare internationala. La editia de anul acesta a Olimpiadei Internationale a Proiectelor Mediului Stiintific INESPO de la Middelburg din Olanda se intrec 46 de tari in proiecte stiintifice de cercetare “green” in domeniul dezvoltarii durabile.
Initiativa Fundatiei Star Storage de a sustine participarea echipei care va reprezenta Romania in marea finala INESPO face parte din Programul „Cred in Romania” al Fundatiei, care are urmatoarele obiective: schimbarea mentalitatii cu privire la sustinerea, promovarea si dezvoltarea romanilor de valoare; descoperirea, incurajarea, aprecierea, sustinerea, promovarea si dezvoltarea romanilor exceptionali; investirea in romanii de valoare si deschiderea de oportunitati pentru acestia.
Echipa care reprezinta Romania in marea finala a Olimpiadei Internationale a Proiectelor Mediului Stiintific INESPO a participat cu un proiect de cercetare care s-a desfasurat pe o perioada de un an, calificandu-se in primele 200 de proiecte selectate, in urma unei selectii internationale. Aceasta echipa este formata din autorii proiectului Alexandru Glontaru si Stefan Iov – elevi olimpici de clasa a X-a ai Colegiului National de Informatica Tudor Vianu, coordonatorul proiectului Mircea Ignat – cercetator de la ICPE-CA si supervizorul proiectului Simona Vasilescu – profesor de biologie la Colegiul National de Informatica Tudor Vianu. Proiectul cu care s-au calificat elevii se numeste “The spider is changing the game in the adhesives industry” si este un proiect de cercetare a adezivului continut in panza paianjenilor de gradina, a posibilitatilor de producere industriala a acestuia si despre cateva posibile aplicatii practice. Finala are loc in perioada 2 - 6 iunie in Olanda la Middelburg, fiecare echipa sustinandu-si proiectul in cadrul unei expozitii cu public si avand la dispozitie propriul stand de prezentare.

“Felicitari echipei care reprezinta Romania in finala Olimpiadei Internationale a Proiectelor Mediului Stiintific INESPO pentru toata munca lor si pentru ca au ajuns aici. Aceasta perfomanta extraordinara este onoranta pentru fiecare roman. Ne bucuram foarte mult pentru ca am putut sa-i ajutam pe acesti elevi cercetatori sa ajunga sa reprezinte Romania in finala acestei olimpiade internationale. Despre astfel de tineri vrem sa aflam mult mai des, mai ales in media, pentru ca ei merita si este nevoie ca acestia sa fie promovati si incurajati. Tineri ca ei trebuie sa reprezinte si sa fie recunoscuti ca modele pentru ca numai asa putem produce schimbari reale pozitive in randul tinerei generatii, acesta fiind doar un obiectiv pe care ni l-am propus prin desfasurarea Programului „Cred in Romania”. Ii invitam pe toti cei care doresc sa ni se alature in realizarea obiectivelor acestui minunat program sa o faca pentru ca merita si avem nevoie de orice fel de ajutor.
Fundatia Star Storage va continua sa sustina tineri romani capabili de performanta si de a face Romania cunoscuta pentru astfel de rezultate exceptionale. Mult succes in continuare acestor elevi!”, a declarat Catalin Paunescu, Presedinte Fundatia Star Storage & Managing Director Star Storage.
“Multumim Fundatiei Star Storage pentru ca ne-a dat aripi si ne-a ajutat sa ajungem aici. Vrem sa-i facem pe toti romanii sa fie mandri de noi acum si in viitor, pentru ca vom continua sa participam la astfel de concursuri.”, a declarat Dr. Ing. Mircea Ignat, ICPE-CA.

Despre FUNDATIA STAR STORAGE – DIN PASIUNE PENTRU OAMENI
Fundatia Star Storage este organizatie non-guvernamentala romaneasca, caritabila, non-profit, care are ca obiectiv principal realizarea si implicarea in campanii, programe si proiecte sociale, care sa contribuie activ la rezolvarea problemelor si dezvoltarea societatii romanesti. Fundatia Star Storage apartine Star Storage, companie 100% romaneasca, leader de piata pentru solutii de stocare, arhivare si management de informatii (date si documente), servicii de externalizare si servicii Cloud, fundatia desfasurand o activitate distincta fata de operatiunile comerciale ale companiei. Fundatia Star Storage a fost infiintata pe baza experientei de peste 10 ani a companiei Star Storage in dezvoltarea, sustinerea si implicarea activa in campanii de responsabilitate sociala cu efecte reale pozitive in societatea romaneasca. Absolut toate fondurile Fundatiei Star Storage sunt directionate catre cauzele sociale in care este implicata fundatia, membrii acesteia neavand nici un beneficiu material pentru activitatea desfasurata. Pentru mai multe informatii despre Fundatia Star Storage, va rugam sa vizitati site-ul fundatiei.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram