Ballan Sports Wear susține Strong Man Champions League Romania

31 august 2016
Autor:
TROMPETTE

Sibiul va fi gazda unora dintre cei mai puternici oameni din lume, care își vor măsura forțele în Piața Mare a orașului. Timp de două zile, între 17 și 18 septembrie, sibienii și nu numai vor asista la o competiție inedită în peisajul sportiv autohton, respectiv powerlifting. Mai mult, competiția face parte din circuitul Strongman Champions League, care se desfășoară deja într-un sistem consacrat, format din mai multe etape găzduite în diferite colțuri ale lumii. Câștigătorul turneului este cel care reușește să se impună pe parcursul acestor etape.
La mijlocul lunii septembrie este rândul Sibiului să fie gazda etapei românești a Strong Man Champions League, iar Ballan Sports Wear și Metropolis Print vor fi alături de această competiție prestigioasă care câștigă notorietate și în țară odată cu fiecare ediție. Parada sibiană a celor mai puternici oameni din lume a început în 2008, fiind organizată după modelul „World Strongest Man”. Circuitul Strongman Champions League a fost dezvoltat de către doi pasionați ai competițiilor „strongman”, reușind astfel să aducă un plus de popularitate acestei discipline sportive, ceea ce a urcat-o la un nivel superior de competitivitate și, bineînțeles valoare a concurenților.
Sportivii din competițiile de „strongman” au staturi impresionante, cu o medie de înălțime de 192 cm și   o greutate de 135 kg. Pe lângă această statură impresionantă care implică și dezvoltarea unei forțe „supraomenești” sportivii trebuie să dea dovadă și de îndemânare sau flexibilitate. Concursul este format din mai multe probe care pun la încercare aptitudinile și provoacă limitele, astfel încât, la final să poată fi desemnat un câștigător absolut.
În cadrul etapei organizate la Sibiu și-au anunțat participarea 9 sportivi internaționali clasați în top 20 Strongman Champions League și trei sportivi români. Popularitatea powerlifting-ului se extinde cu repeziciune și în România, determinând sportivi din diferite discipline, cum ar fi halterele să se reorienteze către acest sport relativ nou care încearcă să se remarce și prin spectacolul pe care îl creează.
Ballan Sports Wear este și pentru ediția din 2016 a Strongman Champions League România furnizorul oficial de tricouri și alte elemente de echipament sportiv, continuând astfel tradiția susținerii evenimentului. Orientat către susținerea și promovarea sportului, brandul de echipamente sportive originar din Sibiu, contribuie și participă ori de câte ori are ocazia la competiții sportive de profesioniști și amatori desfășurate în zonă și nu numai.
Sibiul are o activitate sportivă intensă cu o serie de competiții care au reușit să câștige o reputație și o cotație internațională. Pe lângă Turul Ciclist al Sibiului, alte competiții care cresc în popularitate sunt Sibiu Streetball la baschet și Sibiu Sands, competiție de volei pe plajă.
Anul acesta, Strongman Chamions League România se anunță o competiție acerbă, ceea ce înseamnă că publicul se va bucura de un spectacol total.
Despre  Ballan Sports Wear
Ballan Sports Wear este brandul de echipamente sportive personalizate al Metropolis Sibiu. Sub acest brand, compania sibiană pune la dispoziția echipelor de amatori și cluburilor sportive de juniori seniori. Metropolis Sibiu a investit în brandul Ballan Sports Wear o experiență în producția de echipament sportiv personalizat de peste 20 de ani, ceea ce oferă acestui brand o expertiză puternică în domeniu, axată pe nevoile specifice ale sportivului în funcție de nivelul său de performanță și de disciplina sportivă practicată.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram