Magister Software sponsor al acțiunilor întreprinse de voluntarii Crucii Roșii Române

23 iunie 2016

Anul acesta, compania Magister sponsorizează prezența echipei de voluntari a României în cadrul celei mai mari procesiuni „Fiaccolata", organizată anual în localitatea Solferino din Italia, în memoria evenimentelor care au dus la înființarea Mișcării Internaționale de Cruce Roșie și Semiluna Roșie.

Aflat la cea de-a XXIII-a ediție, evenimentul este organizat în perioada 24 - 26 iunie și reconstituie, în mod simbolic, într-o procesiune cu torțe, traseul urmat în 1859 de către salvatorii care au purtat răniții pe câmpul de luptă de la Solferino către primul post medical din Castiglione delle Stiviere.

Anual, evenimentul reunește mii de voluntari și lucrători ai Crucii Roșii și ai Semilunii Roșii, din toată lumea.

„Suntem onorați să putem susține voluntarii Crucii Roșii Române cu acest prilej aniversar. Este, în egală măsură, o mândrie pentru compania noastră faptul că putem asigura în acest fel, pentru al doilea an consecutiv, prezența unei delegații românești la acest eveniment internațional. Este, în același timp, și un semn de prețuire a implicării lor altruiste în momentele critice. Îi felicităm și le mulțumim pentru dedicația de care dau dovadă și le urăm drum bun spre Solferino”, a declarat domnul Dor Bujor Pădureanu, director general Magister Software.

Societatea Națională de Cruce Roșie din România este o organizație umanitară membră a Mișcării Internaționale de Cruce Roșie și Semiluna Roșie, auxiliară autorității publice și abilitată prin lege să asigure asistență umanitară în caz de dezastre și să vină în sprijinul persoanelor vulnerabile.

Despre Magister Software
Înființată în 2002 și având capital integral românesc, compania Magister Software s-a afirmat drept cel mai dinamic dezvoltator și furnizor de soluții la cheie pentru retail din România, specializându-se în managementul eficient al unităților comerciale mici și mijlocii. În cei aproape 15 ani de activitate, Magister a fost partenerul principal în dezvoltarea și implementarea unor proiecte de anvergură din retailul românesc. Compania oferă comercianților din România soluții complete pentru magazine și rețele de magazine, dezvoltând în acest sens platforma SmartCash RMS - cel mai raspândit software pentru retail din România.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram