Prof Dr John Ionescu: Noutați terapeutice în ONCOLOGIE pe 18 martie la București

8 martie 2017

Cancerul – o maladie a societății moderne
Nu doar o maladie a societății moderne, ci cea mai gravă maladie a secolului XXI. Acesta este cancerul, boală la baza căreia stă interacțiunea dintre genomul uman și o serie întreagă de factori nocivi din mediul înconjurător. Evoluția bolii canceroase se asociază cu creșterea masivă a poluării mediului, dar și cu avansarea în vârstă.
„În faza iniţială, pacientul cu boală malignă are nevoie de un bun terapeut şi respectiv dietetician care a înţeles particularităţile metabolice comune tuturor celulelor canceroase. În acest sens, este esenţială înţelegerea rolului zaharurilor, în special al glucozei şi fructozei, în metabolismul energetic al celulelor canceroase. Scopul unei terapii nutriţionale adecvate nu poate fi decât reducerea consumului de glucoză in celulele tumorale, eliminarea redozei intracelulare necesare multiplicării şi compensarea corespunzătoare a acidităţii extracelulare. Atât intervenţiile din clinica noastră din Neukirchen (Germania), cât şi studiile universitare la nivel mondial demonstrează rezultate clinice deosebite în acest sens. Vom prezenta toate aceste aspecte în mod detaliat în simpozionul de medicină integrativă, din 18 martie“, arată Prof. Dr. John Ionescu.
Pe parcursul câtorva ore, sâmbătă, 18 martie, specialistul va prezenta cercetări făcute în ultimul deceniu în laboratoarele din Germania. Vor fi prezentate studii de caz și cercetări care arată o încărcare masivă a tumorilor maligne cu metale tranziționale (fier, nichel, crom, cositor, mercur, cadmiu și, în mod surprinzător, zinc), atingând niveluri de zeci de ori mai mari decât în celulele normale.
Nutriția – medicina viitorului
Nutriția este o parte esențială a tratamentului integrativ al maladiei canceroase. Care sunt cele mai importante aspecte care trebuie avute în vedere în nutriția pacientului cu cancer? Veți afla răspunsul sâmbătă, 18 martie, de la Prof. Dr. John Ionescu. Ce ne-a dezvăluit în avanpremieră distinsul profesor este faptul esenţial pentru un pacient cu boală canceroasă ca medicul să îi prescrie o dietă hipocalorică, o dietă ketogenă, cel puţin pentru perioada imediat dinainte şi după terapia anticanceroasă clasică, cu 3 zile înainte de chimioterapie şi 3 zile după chimioterapie. Mai multe detalii despre dieta ketogenă veți afla participând la eveniment. Tot atunci veți afla și ce se înțelege în medicina integrativă prin tratament personalizat al pacienților cu cancer. „În cadrul simpozionului documentăm deosebirile metabolice între o tumoră cu creștere rapidă, bazată pe o glicoliză aerobă fulminantă, care necesită un consum de glucoză imens, și formele mai lente de evoluție tumorală, în care poate predomina consumul de aminoacizi, în special de glutamină și respectiv acid glutamic, prin procesul de glutaminoliză. De asemenea, mai există și formele finale ale unei maladii canceroase marcate printr-o cașexie acută, cu consum de masă musculară, de albumină serică, care și ele fac necesară o intervenție personalizată“, arată Prof. Dr. John Ionescu.
Înscrierile la simpozionul din 18 martie a.c. se pot face pe site-ul organizatorului sau telefonic la numărul 0757.205.791. Simpozionul este deschis atât specialiștilor, cât și publicului larg, pacienților interesați în înțelegerea acestei maladii.
Cine este Prof. John Ionescu?
Prof. John Ionescu este imunolog de renume internațional specializat în medicină integrativă, fondator și director științific al Clinicii Speciale Neukirchen (Germania), autor a peste 230 de lucrări științifice de cercetare și brevete medicale, membru al unor prestigioase societăți precum Academia Europeană de Alergologie și Imunologie Clinică, al Societății Germane de Toxicologie, al Academiei Americane de Medicină Anti-Aging, profesor de biochimie medicală la Capital University, Washington DC până în anul 2006, profesor asociat de medicină integrativă și dermatologie oncologică la Universitatea de Medicina si Farmacie Carol Davila din București și docent universitar la catedra de medicină nutrițională la Donau Universität Krems, Austria.
Simpozioanele de Medicină Integrativă sunt coordonate de Prof. John Ionescu și organizate de SCM Events, în colaborare cu UMF „Carol Davila“ București.
Programul următoarelor simpozioane
18 Martie 2017: Noutăți terapeutice în ONCOLOGIE. Importanța profilului metabolic tumoral în alegerea terapiei personalizate.
29 Aprilie 2017: Concepte inovative în alergologie, dermatologie. Rolul factorilor de mediu, al microbiomului și al nutriției personalizate.
17 Iunie 2017: Relevanța clinică a proceselor de detoxifiere în medicina actuală. Protocoale terapeutice.
8 Octombrie 2017: Intervenții bio-hormonale, nutriționale și dermato-cosmetice în terapiile anti-aging actuale.
11 Noiembrie 2017: Terapii inovative în sindromul metabolic, obezitate și boli cardiovasculare.

Informații suplimentare: Gabriela Ghica, SCM Events, tel.: 0757.205.791, e-mail: [email protected].

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram