La initiativa SRATI Romania va gazdui intalnirea membrilor CESMA

3 mai 2016

La initiativa si cu suportul Societatii Romane de Anestezie si Terapie Intensiva - SRATI, Romania a fost aleasa de catre UEMS (The European Union of Medical Specialists) sa gazduiasca intalnirea membrilor CESMA (Council for European Specialists Medical Assessment), eveniment ce se va desfasura in perioada 6 - 7 mai 2016, la Hotel Novotel Bucharest City Center.

CESMA este un organism consultativ al UEMS creat in anul 2007, cu scopul de a oferi recomandari si consiliere cu privire la organizarea examenelor europene pentru specialitatile medicale la nivel european. CESMA sustine armonizarea evaluarilor Consiliului European, ofera ghiduri pentru comitetele de evaluare privind desfasurarea evaluarilor, incurajeaza recunoasterea evaluarilor Consiliului European ca marca de calitate si ofera o alternativa la evaluarile nationale, acolo unde este necesar.

Societatea Romana de Anestezie si Terapie Intensiva - SRATI, in acord cu Ministerul Sanatatii si UEMS, a adoptat, in urma cu 6 ani, examenul scris pentru Diploma Europeana de Anestezie si Terapie Intensiva (EDAIC), ca parte oficiala obligatorie a examenului pentru obtinerea titlului de medic specialist. Astfel, scoala romaneasca de ATI este astazi certificata la nivel european, fiind singura specialitate din Romania care a realizat aceasta racordare la standardele europene de invatamant si examinare.

In data de 6 mai 2016 va avea loc la Palatul Cotroceni o intalnire la care vor participa o delegatie CESMA (condusa de Prof. Dr. Zeev Goldik, Presedintele CESMA si Presedintele Societatii Europene de Anestezie), Consilierul de Stat Prezidential Conf. Dr. Diana Loreta Paun, Secretarii de Stat din cadrul Ministerului Sanatatii Conf. Dr. Victor Strambu si Dr. Claudia Mahu, precum si reprezentantii SRATI (Prof. Dr. Dorel Sandesc si Prof. Dr. Serban Bubenek). Aceasta intalnire exprima interesul oficialitatilor romane pentru extinderea modelului SRATI in vederea racordarii invatamantului de specialitate romanesc la standardele europene, in stransa colaborare cu CESMA.

Unul dintre obiectivele majore si constante ale SRATI din ultimii ani a fost dezvoltarea relatiilor de colaborare nationale, regionale si internationale, obiectiv atins in mod remarcabil si de cel mai mare eveniment national dedicat medicilor ATI - Congresul SRATI 2016, prin participarea unui numar de 62 de speakeri straini, alaturi de 54 de speakeri romani.

Evenimentul SRATI 2016 va avea loc in perioada 11 - 15 mai, la Sinaia si va gazdui manifestarile devenite traditionale: cea de-a 10-a editie a Simpozionului Romano-Francez de Anestezie si Terapie Intensiva, al 8-lea Simpozion Romano-Israelian de Actualitati in Anestezie si Terapie Intensiva, al 3-lea Simpozion „Romania Dodoloata” al Societatilor de Anestezie si Terapie Intensiva din Romania si Moldova si al 15-lea Congres al Asistentilor de Anestezie si Terapie Intensiva.

Congresul SRATI 2016 va reuni peste 1.400 de participanti si este prezidat de Prof. Dr. Dorel Sandesc, Presedinte al Societatii Romane de Anestezie si Terapie Intensiva si de Prof. Dr. Serban Bubenek, Presedinte Ales al Societatii Romane de Anestezie si Terapie Intensiva.
Cu ocazia intalnirii CESMA si a Congresului SRATI 2016, vineri - 6 mai, ora 12.00, la Hotel Novotel Bucharest City Center, va fi organizata o Conferinta de presa, la care va invitam sa participati.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram