Help Net isi pregateste farmacistii in acordarea primului ajutor Parteneriatul strategic cu Crucea Rosie continua

11 februarie 2016

Help Net continua parteneriatul strategic cu Societatea Nationala de Cruce Rosie din Romania prin organizarea de cursuri de prim ajutor in situatii de urgenta atat la sediul central din Bucuresti, cat si in 12 farmacii Help Net la nivel national. Parteneriatul are ca scop principal informarea si pregatirea personalului Help Net in acordarea de prim ajutor in caz de nevoie.

Pacientul se afla in centrul preocuparii Help Net, iar compania si-a luat angajamentul de a fi parte din viata comunitatii printr-o implicare activa in societate. Mai mult, Help Net investeste continuu in formarea echipei, prin colaborarea cu specialisti de top. Totodata, acest proiect faciliteaza accesul la informatie prin sfaturile specialistilor Help Net.

„Prin continuarea acestui parteneriat ne dorim sa aratam pacientilor nostri ca printr-o informare si pregatire corespunzatoare pot fi diminuate atat consecintele, cat si numarul victimelor in caz de accidente sau situatii neplacute. Parteneriatul cu Crucea Rosie reprezinta o dovada de grija pentru pacienti, o dorinta de a le oferi sprijin, dar si de a ne imbunatati in permanenta serviciile oferite.”, afirma Isabelle Iacob, Director General Help Net.

Proiectul este un proces continuu, el derulandu-se si in acest an pentru ca un numar cat mai mare de Farmacii Help Net sa aiba personal pregatit sa acorde primul ajutor in cazul situatiilor de urgenta. In plus, in perioada urmatoare, Help Net va dota o parte din farmacii cu defibrilatoare. Lista farmaciilor pregatite pentru a acorda primul ajutor se va afla si pe site-ul www[.]helpnet[.]ro.

De asemenea, pentru a sustine initiativele Crucii Rosii, in peste 60 de farmacii Help Net din tara se afla instalate urne de donatii pentru strangerea de fonduri. Acestea vor fi folosite pentru a sprijini comunitatile prin intermediul Crucii Rosii, singura organizatie umanitara din tara care are atributii ca auxiliara a autoritatilor publice in domeniul prevenirii si interventiei in caz de urgenta.

Parteneriatul dintre Help Net si Crucea Rosie urmareste dezvoltarea unei culturi a pregatirii in oferirea primului ajutor in caz de urgenta, a prevenirii si reducerii riscurilor si victimelor, precum si educarea pentru interventie si acordarea primului ajutor.

Despre Help Net
Help Net Farma este o companie 100% romaneasca pe actiuni, ce opereaza una dintre cele mai importante retele de farmacii din Romania. Help Net Farma face parte, alaturi de importatorul si distribuitorul de suplimenti nutritivi si dermato-cosmetice Green Net, din grupul Farmexim - primul importator si distribuitor de produse farmaceutice din Romania. Lantul de farmacii Help Net a fost infiintat in 1998 si are in prezent 200 de puncte de vanzare pe tot teritoriul Romaniei.

Despre Societatea Nationala de Cruce Rosie din Romania
Societatea Nationala de Cruce Rosie din Romania este o organizatie umanitara care functioneaza neintrerupt din 1876, membra a Miscarii Internationale de Cruce Rosie si Semiluna Rosie, auxiliara autoritatii publice si abilitata prin lege sa asigure asistenta umanitara in caz de dezastre si sa vina in sprijinul persoanelor vulnerabile.
Prin programele si activitatile sale in beneficiul societatii contribuie la prevenirea si alinarea suferintei sub toate formele, protejeaza sanatatea si viata, promoveaza respectul fata de demnitatea umana, fara nicio discriminare bazata pe nationalitate, rasa, sex, religie, varsta, apartenenta sociala sau politica.
Principiile fundamentale ale Miscarii Internationale de Cruce Rosie si Semiluna Rosie sunt: Umanitate, Impartialitate, Neutralitate, Independenta, Voluntariat, Unitate si Universalitate.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram