Consumul de lichide pe timp de vara: berea fara alcool sursa de rehidratare dupa efortul fizic

31 iulie 2017

București, 26 iulie 2017: Vara, corpul nostru elimină prin transpirație o cantitate importantă de săruri minerale. În plus, cei care iubesc să facă mișcare în zilele de vară știu că odată cu temperaturile ridicate și activitatea fizică accentuează procesul de eliminare a apei din organism, ceea ce poate conduce la instalarea deshidratării.
De aceea, alimentația este principalul nostru aliat prin care chiar și în cele mai călduroase zile putem să oferim organismului un „boost” de energie și nutrienții necesari pentru o bună funcționare. Este important să prevenim apariția senzației de sete și să asigurăm zilnic organismului o cantitate suficientă de lichide, prin consumul de apă și combinând lichide cât mai variate, în funcție de preferințele fiecăruia.
Pe lângă apă, sucuri naturale din fructe și legume sau ceaiuri, chiar și berea fără alcool poate reprezenta o bună alternativă de rehidratare a organismului după mișcare. O serie de studii au evaluat efectul diuretic și capacitatea de rehidratare a berii și au arătat că berea cu conținut zero sau conținut foarte redus de alcool, sub 2%, nu a crescut cantitatea de urină și nu a afectat nivelul volumului sanguin după deshidratarea indusă de antrenament , . În plus, berea conține carbohidrați, sodiu și apă în proporție de peste 90%, elemente care sunt importante pentru recuperare după pregătirea fizică.
„Berea este o băutură iubită de români, iar datorită ingredientelor sale 100% naturale, atunci când este consumată cu moderație, adică 660 ml/zi pentru bărbați și 330 ml/zi pentru femei, poate avea efecte benefice asupra organismului nostru. Însă chiar și cei care nu obișnuiesc să consume alcool, sau care în diverse ocazii nu pot să consume alcool, pot integra cu succes berea în alimentația lor, întrucât au la dispoziție berea fără alcool. Important de știut este faptul că și consumând varianta fără alcool a berii se pot bucura de beneficiile acestei băuturi, datorită conținutului de hamei, cereale și drojdie, surse importante de minerale, vitamine și antioxidanți. Mai mult, nivelul caloric scăzut, de doar 50 de calorii per 100 de mililitri, și conținutul de peste 90% apă fac din berea fără alcool o sursă de rehidratare potrivită pe timp de vară”, a declarat dr. Corina Zugravu, Președintele Centrului de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție.
Caloriile dintr-un pahar de bere fără alcool se „ard” în doar 5 minute de alergare
Datorită conținutului de doar 105 calorii într-un pahar de 250 ml, consumul moderat de bere cu 5% alcool nu îngrașă. Mai mult, aportul de calorii din berea fără alcool este unul chiar și mai redus: un pahar de 250 ml conține doar 50 kcal, jumătate din numărul de calorii pe care îl putem găsi în aceeași cantitate de suc de portocale (105 kcal) și de aproape trei ori mai puține decât în 250 ml de lapte (120 kcal). În plus, caloriile dintr-un pahar de bere fără alcool pot fi „arse” în doar 5 minute de alergare sau 15 minute de mers pe jos.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram