Preşedintele Asociaţiei Şansa Ta este unul dintre cei 10 tineri remarcabili ai României

7 octombrie 2016

Gabriel Ciobotaru a fost câştigătorul secţiunii “Umanitar/Voluntariat”, aflându-se astfel printre cei 10 tineri inspiraţionali ai României. Aceasta a fost prima ediţie a TOYP pe plan local, însă la nivel internaţional se realizează din 1983. De atunci, JCI a premiat aproape 300 de persoane din 57 de națiuni. Printre persoanele premiate de-a lungul timpului se numără personalități bine cunoscute ca: John F. Kennedy, Henry Kissinger, Elvis Presley, Jackie Chan, Wayne Gretzky și multe altele, toate premiate înainte de vârsta de 40 și înainte de a fi atins o recunoaștere internațională.

Gabriel Ciobotaru are o diplomă de masterat în Consiliere Asistenţă Socială şi este din 2011 preşedintele Asociaţiei Şansa Ta. Gabriel şi-a trăit copilăria in orfelinat, apoi a lucrat 10 ani pe poziţia de consilier la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului. Şi-a început activitatea de voluntariat la 16 ani, implicându-se în activităţi dezvoltate de Salvaţi Copiii, UNICEF şi alte ONG-uri locale sau internaţionale.

“Pentru mine, terminarea masteratului şi realizarea profesională nu au fost de ajuns. Viaţa traită în orfelinat m-a marcat, iar lipsurile pe care le-am simţit m-au determinat să îi ajut şi pe ceilalţi orfani. Astfel a luat fiinţă Asociaţia Şansa Ta, unde, împreună cu echipa de voluntari, ajutăm atât copiii din centrele de plasament, cât şi familiile sărace sau oamenii fără adăpost”, spune Gabriel Ciobotaru.

Din 2011 până în prezent, Asociaţia Şansa Ta derulează an de an o serie de proiecte în sprijinul comunităţii, precum „O şansă caldă” (o masă caldă oferită în fiecare joi persoanelor fără adăpost din Bucureşti), ,,Zâmbetul din cutie” (cadouri de Crăciun, împachetate în cutii de pantofi, oferite copiilor nevoiaşi), „Voluntar pentru sănătate”, “Rechizite pentru viitorul tău” sau „Să construim speranţe împreună”. Asociaţia Şansa Ta a inaugurat în 2015, în Buftea, o sală de calculatoare, unde şi-a propus să alfabetizeze digital peste 100 de copii proveniți din familii sărace, şi în 2016, în judeţul Dâmboviţa, un „conac social” unde va găzdui şi educa copiii orfani sau lipsiţi de posibilităţi.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram