Andreea Balan a petrecut câteva ore cu copiii de la SOS Satele Copiilor

4 august 2017

Petrecere mare în Satul SOS București, 7 copii și-au serbat ziua de naștere și au avut un invitat surpriză! Artista Andreea Bălan a venit special pentru a le ura “La mulți ani” sărbătoriților, a cântat, a dansat și s-a jucat cu copiii. Andreea a dorit să le ofere un moment de bucurie copiilor care nu mai au alături părinții naturali și a stat în mijlocul lor, i-a învățat câțiva pași de dans și i-a provocat să cânte.

Artista a fost însoțită de copii prin Sat și chiar a vizitat una dintre case. S-au povestit multe, au fost și lacrimi de emoție, dar cel mai important este că s-a legat o prietenie de suflet.

“M-am simțit extraordinar de bine în mijlocul copiilor și m-am bucurat de căldura cu care m-au primit. Am trecut de la stări de emoție extremă, la bucuria jocurilor copilăriei și la dorința de a face ceva pentru copiii care, din păcate, sunt în această situație și cresc fără părinți aproape. Voi reveni cu drag la ei!”, a declarat Andreea Bălan.

După dans și muzică, copiii au trecut la trucuri de magie, împreună cu Magicianul Titus. Momentele au fost cu atât mai speciale, cu cât Titus i-a implicat direct în realizarea trucurilor și le-a prezentat recuzita obligatorie a unui adevărat magician.

SOS Satele Copiilor România este o organizaţie neguvernamentală, membră a Federaţiei SOS Children’s Villages International, organism care derulează programe în 134 de ţări ale lumii. Asociaţia SOS Satele Copiilor România este prezentă în România de 27 de ani şi îşi desfăşoară activitatea prin 3 programe la nivel naţional: în Bucureşti, Cisnădie – Sibiu şi Hemeiuş – Bacău.

Activitatea organizaţiei este centrată pe asistarea şi sprijinul acordat copiilor care au pierdut sau riscă să piardă îngrijirea familiei biologice. În prezent, 1000 de copii și tineri sunt sprijiniți direct de organizație, dintre care aproape 200 cresc în Satele SOS din România.

SOS Satele Copiilor România derulează, în paralel, servicii de prevenţie a abandonului familial, prin Centrele de Consiliere şi Sprijin pentru Copii şi Părinţi.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram