700 de oameni nevoiaşi din capitala vor beneficia de o masa calda şi de pachete cu ajutoare

2 februarie 2017

Astăzi, de la ora 18:00, în cadrul campaniei „O şansă caldă”, Asociația Șansa Ta va împărţi celor nevoiaşi 700 de pachete cu ajutoare. Cu sprijinul partenerilor săi, Kaufland România, Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti (DGASMB), MamaPan şi Restaurantul Orhideea Spa, Asociația Șansa Ta va oferi câte o porţie de mâncare caldă şi pachete oamenilor străzii şi celor care au nevoie de ajutor, atât în zona Gării de Nord, cât şi la Complexul "Sf. Ioan" din bulevardul Theodor Pallady.

„Fiecare om al străzii este, el însuşi, o poveste. Fără familie, fără un acoperiş deasupra capului sau rude care să-i ia sub ocrotirea lor, mulţi oameni trăiesc sub cerul liber şi din mila trecătorilor, aşteptând cu speranţă o altă primavară. Ei ne cunosc deja şi, de şase ani, ne aşteaptă în fiecare joi la Gara de Nord, ca să le oferim o masă caldă. Astăzi, cu ajutorul nepreţuit al partenerilor noştri, vom reuşi să facem fericiţi mult mai mulţi oameni ca de obicei, împărţind pachete în două locaţii”, a declarat Gabriel Ciobotaru, Preşedintele Asociaţiei Şansa Ta.

Cele 700 de pachete, ce conţin alimente, dulciuri, produse igienico-sanitare, şosete, fesuri şi chiar jucării pentru copii, vor fi distribuite atât în zona metroului de la Gara de Nord, o zonă frecventată de oamenii străzii, cât şi la Complexul Integrat de Servicii Sociale pentru Adulți “Sf. Ioan” (Bulevardul Theodor Pallady nr. 64, sector 3). Cei vizaţi sunt persoanele fără adăpost, familiile sărace cu mulţi copii şi bătrânii nevoiaşi.

Acţiunea face parte din campania „O şansă caldă”, dezvoltată încă din anul 2012 de Asociaţia Şansa Ta. O dată pe săptămână, voluntarii Şansa Ta împart celor săraci mâncare caldă, pâine, fructe, conserve şi obiecte vestimentare. De cele mai multe ori, la Gara de Nord vin şi cadre medicale care oferă ajutor specializat, acordând asistenţă celor prezenţi. În mai multe cazuri, oamenii întâlniţi aici şi-au pierdut actele sau nu au deţinut niciodată documente de identificare, aşa că Asociaţia Şansa Ta îi ajută să obţină o identitate oficială.

De-a lungul anilor, „O şansă caldă” a adunat parteneri de încredere care au susţinut campania. Chef Nicolai Tand găteşte pentru oamenii străzii ori de câte ori are ocazia, iar elevii de la mai multe şcoli generale din Bucureşti s-au oferit voluntari, în numeroase rânduri, pentru a împărţi hrană celor în nevoie.

Toţi cei care pot sprijni astăzi această acţiune, prin donaţii sau prin prezenţă, sunt invitaţi să se adreseze Asociaţiei Şansa Ta, la datele de contact de mai jos.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram