PROBLEME SPECIFICE LOCUINȚELOR NOI ȘI CUM POT FI ACESTEA EVITATE

29 martie 2017

Proprietățile noi construite prezintă particularități care pot speria un proaspăt proprietar. Acestea, însă, pot fi ușor combătute prin intermediul unor pași simpli. Una dintre problemele cele mai comune este reprezentată de nivelul crescut de umiditate din încăperi în primii ani de folosire a imobilului. Calitatea aerului interior poate fi, de asemenea, afectată de utilizarea unor soluții de izolare termică. De asemenea, noile tipuri de compartimentare populare în ansamblurile rezidențiale noi pot contribui la o circulație improprie a aerului care face ca anumite mirosuri neplăcute să persiste mai mult decât ar fi cazul. Life Art Distribuție, companie specializată în soluții de tratare a aerului interior a realizat o listă de sfaturi utile pentru combaterea acestor probleme.

Nivelul ridicat de umiditate în locuințele noi este cauzat de cantitatea mare de apă folosită în procesul de construcție. O clădire nouă are nevoie, în mod normal, de aproximativ doi până lă cinci ani pentru a se usca într-un mod adecvat. Există dezvoltatori care apelează la echipamente profesioniste de uscare, dar într-o piață cu o cerere foarte mare, de cele mai multe ori, primează respectarea unor termeni de livrare. Proaspeții proprietari ai unei locuințe noi se trezesc, de obicei, în situația în care, în special în sezonul rece, vor observa un nivel foarte ridicat de umiditate în încăperi. Umiditatea în exces poate conduce la apariția igrasiei sau mucegaiului pe anumite zone de pe pereți sau chiar pe piesele de mobilier. Mulți proprietari aleg ca soluție aerisirea intensă a camerelor activitate care duce la facturi mai mare la utilități. Life Art Distribuție recomandă clienților care au achiziționat un apartament nou să apeleze în primul rând la o soluție de măsurare a nivelului de umiditate. Există aparate specializate cum sunt cele de la Gann care pot fi și doar închiriate chiar și pentru un interval scurt. Pentru a evita aceste probleme specialiștii Life Art recomandă să apelați la o soluție simplă și eficientă de uscarea rapidă înainte de a vă muta în apartament. Umiditatea în exces poate fi eliminată cu ajutorul unor aparate specifice într-un interval scurt de 3-5 zile. Costurile unei astfel de acțiuni încep de la circa 65 euro (preț calculat pentru 3 zile închiriere dezumidificator și ventilator, măsurătoare și transport inclus), pentru o garsonieră și cresc în funcție de suprafața locuinței și numărul de zile necesare.

Calitatea aerului interior din locuințele noi poate fi afectată de mai mulți factori care implică soluțiile de izolare termică utilizate și merg până la aspecte specifice produselor noi de tipul vaporilor eliminați de vopseaua proapsăt aplicată. Locuințele bine izolate termic, în special, cele care au utilizat soluții specifice clădirilor pasive pot împiedica circulația aerului și autoreglarea nivelului de umiditate. Alte materiale de izolare, în special cele aplicate la interior pot usca aerul din camere. Ideal ar fi ca o locuință nouă să beneficieze de soluții de ventilare a locuințelor, dar aceste tehnologii cresc prețul investiției inițiale și sunt mai puțin populare. O soluție clasică este reprezentată de ventilarea naturală prin intermediul deschiderii ferestrelor. Însă din nou, este puțin probabil să putem aerisi atât cât ne-am dori de mult în această fază. În plus, aerul poate fi de multe ori poluat și afară. Life Art Distribuție recomandă utilizarea unor purificatoare de aer care distrug peste 99% din micro-organismele din încăperi. Dacă doriți în același timp și reglarea nivelului de umiditate puteți apela la produse de umidificare care au inclusă și funcția de purificare a aerului de tipul aparatelor Venta. Calitatea aerului interior este foarte importantă pentru sănătatea locatarilor, în special cea a persoanelor mai expuse de tipul copiilor sau bătrânilor.

Circulația mirosurilor neplăcute poate fi favorizată de tipul de compartimentare al locuinței. Majoritatea dezvoltatorilor optează pentru bucătării deschise sau băi fără ferestre în care aerul este eliminat cu ajutorul unor ventilatoare și a unor coloane comune. Aceste soluții nu sunt, însă, cele mai eficiente și mulți clienți din blocurile noi se plâng de mirosul de țigară sau de mâncare venit de la vecinii de pe aceeași coloană. În plus, în bucătării prin procesul de gătire se elimină și o cantitate importantă de monoxid de carbon. Purificatoarele de aer se dovedesc a fi soluții foarte eficiente în eliminarea acestor probleme pe termen lung. Avantajul unor produse de tipul Airfree este acela că nu prezintă costuri de înreținere în absența unor filtre care să fie schimbate. Produsul funcționează pe baza unei tehnologii de tratare a aerului la temperaturi înalte.
®®®

Pentru mai multe detalii nu ezitați să ne contactați:

Adi Coman
Tel.: 0747.165.406 E-mail: [email protected]

Lilia Lazăr
Tel.: 0747.165.414 E-mail: [email protected]

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram