Impresionantul bilant al activitatilor reteauaEDU[ ]ro

21 iunie 2017

Elevii scolilor afiliate reteauaEDU[.]ro au fost incurajati sa sustina diferite prezentari in cadrul Conferintelor Web EDU. Temele abordate au fost alese din diverse domenii de interes general, de la tainele astronomiei pana la obiceiurile romanilor, de la beneficiile si pericolele retelelor de socializare pana la efectele nocive ale consumului de droguri. Dand libertate elevilor sa-si aleaga domeniul si sa-l prezinte in mod creativ, conferintele urmaresc dezvoltarea spiritului analitic al participantilor, dar si capacitatea acestora de aprofundare. Miza acestor evenimente este de a incuraja socializarea virtuala si in scopuri serioase, bazate atat pe studiu, cat şi pe creativitate.

Un alt eveniment cu rezultate extrem de bune a fost Concursul Mate Moodle. Aflat la editia II-a, concursul a inregistrat 1.173 participanti, numarul fiind aproape dublu fata de prima editie. Elevii care au accesat testul si au rezolvat corect problemele au fost „recompensati” cu Diplome de Participare, in timp ce 54 elevi cu rezultate deosebite au obtinut premii si mentiuni. Nici profesorii nu au ramas nerasplatiti, ei obtinand Diplome de Merit pentru organizare si pentru pregatirea elevilor. Concursul Mate Moodle este unic in tara, iar inscrierile pentru editia din 2018 au inceput deja.

Desigur, reteauaEDU[.]ro intelege ca nu toti elevii pot fi olimpici la matematica. Desi este o disciplina importanta, concursurile si evenimentele sunt menite sa incurajeze participarea tuturor elevilor, indiferent de apetentele lor. Pentru cei cu aptitudini artistice exista Pasiunea mea fotografia, concurs national menit sa recompenseze acei elevi care au ochi bun si care incep sa deprinda lucrul cu aparatul de fotografiat.
In general, puterea de invatare poate fi stimulata prin diverse jocuri. Inspirat poate si de emisiunile de trivia de tipul „Vrei sa fii milionar?”, reteauaEDU[.]ro organizeaza concursul Milionarul cunoasterii, unde elevii isi pot testa cultura generala cu intrebari din domenii precum arta, istorie, geografie, literatura, stiinta sau sport.
Cei care vor sa isi dovedeasca abilitatile practice in contabilitate si informatica aferenta business-ului o pot face in cadrul concursului international ConTic. Scopul este acela de a-i pregati pe elevi direct pentru cerintele reale ale pietei muncii.
Nici traditia nu este data la o parte - in acest sens exista cursul numit Sarbatorile romanilor, unde elevii pot intelege mai bine nu doar cele mai importante date din calendarul ortodox, ci si semnificatiile acestora si obiceiurile vechi, perpetuate sau adaptate realitatii cotidiene.
Toate posibilitatile de invatamant sunt luate in considerare, chiar si pentru elevii ale caror afectiuni psihice prezinta obstacole serioase in asimilarea informatiilor. Astfel, a fost creat cursul Tehnici de lucru pentru optimizarea comunicarii cu copiii cu TSA si ADHD. Pe langa tehnicile propriu-zise, cursul incurajeaza inscrierea copiilor cu tulburari de spectru autist sau ADHD la scoli care fac parte din invatamantul de masa si nu in scolile pentru copii cu nevoi speciale, astfel, posibilitatile lor de recuperare fiind sporite prin integrarea sociala.
Bineinteles, nu puteau lipsi proiectele care vizeaza insasi educatia: Scoala altfel si Clubul utilizatorilor Moodle au rolul de a instrui elevii si profesorii in tainele eLearning-ului, in timp ce Educatia pasaport pentru succes este un proiect national care prezinta beneficiile obtinute de pe urma acesteia.

Este intr-adevar o lista lunga, dar, pentru reteauaEDU[.]ro, acesta este doar inceputul unei serii de proiecte menite sa imbunatateasca considerabil invatamantul romanesc.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram