Concluziile primei mese rotunde „Particularitați ale muncii la nivelul regiunii Nord Vest

21 noiembrie 2014

Asociația JCI Active Citizens Cluj a organizat în data de 19 noiembrie 2014, la hotel Ramada din Oradea, începând cu ora 11:00 masa rotundă cu tema "Particularități ale muncii la nivelul regiunii Nord-Vest". Evenimentul a fost primul de acest gen organizat în cadrul proiectului „Egalitate reală, nu conceptuală” . Proiectul este implementat de Asociaţia JCI Active Citizens Cluj, în parteneriat cu Loop Operations, Centrul de Resurse pentru Cetăţenie Activă, Institutul Economic Român şi Asociaţia pentru Economia Cunoaşterii și cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013.
Acest eveniment și-a propus să dezbată problema excluziunii sociale şi profesionale a femeilor aparţinând grupurilor vulnerabile, cauzată în special de absenţa unei educaţii adecvate şi a abilităţilor necesare pentru ocuparea unui loc de muncă şi s-a încercat identificarea soluţiilor pentru reintegrarea acestor persoane în câmpul muncii. Masa rotundă s-a bucurat de prezența unui număr de 26 de reprezentanți a stakeholderilor relevanți din acest domeniu: Instituţia Prefectului Judeţului Bihor, Federația Patronală Bihor, DASPC Bihor, Inspectoratul Școlar al județului Bihor, reprezentanți ai mediului de afaceri local și ai ONG-urilor relevante din domeniu.
Dintre temele de discuție abordate în cadrul evenimentului s-au distins următoarele subiecte: confirmarea discriminării de gen atât la nivel orizontal, cât și vertical, existența stereotipurilor de gen la nivelul comunității de afaceri, cu mici exceptii, diferențe salariale existente între femei și bărbați. S-a constatat nivelul redus de pregătire al femeilor din mediul rural și nivelul scăzut de salarizare al acestora, motiv pentru care ele preferă să nu se angajeze.
Exemplele de bune practici au prezentat proiecte care au influențat în mod considerabil viața femeilor provenind din grupurile vulnerabile, printre care se numără: proiectul ANTRES (a furnizat cursuri în domeniul antreprenoriatului feminin pentru femei fără studii superioare) și Tineri Antreprenori Cluj (programul de mentorat derulat de JCI Cluj, care formează viitori antreprenori).
În urma acestui eveniment, au apărut propuneri pentru îmbunătățirea condiției femeilor aflate în situații de risc de excluziune socială și profesională. A fost subliniată necesitatea derulării diferitelor programe de mentoring și calificare profesională pentru grupul țintă. S-a sugerat derularea unor campanii de informare cu privire la egalitatea de gen în rândul mediului de afaceri din regiunea Nord – Vest, implicarea tuturor stakeholderilor în implementarea activităților propuse, sumarizarea concluziilor acestei întâlniri și diseminarea lor în rândul tuturor stakeholderilor.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram