Atelierul HUBs – un proiect educațional dedicat copiilor și adolescenților

29 noiembrie 2016

Debutul atelirului a fost marcat de evenimentul Scrap Day, care a avut loc la sediul BADSI din Șoseaua Pipera, și a reunit, pe parcursul a șase ore, zeci de copii, care au fost fascinați de echipamentele pe care le-au avut la dispoziție pentru a le studia, a le monta și demonta, în vederea familiarizării cu procesul de funcționare al acestora.

Proiectul HUBs a fost inițiat de Paul Badea, CEO BADSI, alături de câțiva colegi și prieteni, cu scopul de a îi învăța pe cei atât mici noțiuni de bază, cât și procese complexe din domeniul tehnologiei într-o manieră distractivă și interactivă. În cadrul Atelierului HUBs, participanții au ocazia să descopere modul de funcționare a diverselor aparate, să învețe să lucreze cu circuite electrice, să diferențieze corect noțiunile software și hardware, să se familiarizeze cu magnetismul și să capete cunoștințe din sfera electronicii, în general. Pe lângă deprinderea acestor atribuții, inițiatorii HUBs își doresc să le transmită copiilor că învățarea nu este un proces care începe și se termină odată cu școala și că, punând pasiune în tot ceea ce fac, exersând încontinuu și lăsând la o parte teama de a greși, procesul de învățare și construirea unei cariere profesionale nu li se vor părea o corvoadă mai târziu.

"Atelierul HUBs este un proiect de suflet la care muncesc din pasiune pentru gadgeturi și tehnologie, dar în special pentru că îmi doresc ca cei mici să experimenteze învățatul liber și neprocedurizat, centrat deocamdată pe un domeniu din ce în ce mai prezent în viața noastră, care ne influențează viața într-o mare măsură. Iar cea mai bună modalitate de a capta și a menține interesul participanților și pentru a facilita procesul de învățare este să îi implicăm activ.", a declarat Paul Badea, CEO BADSI.

Atelierul HUBs se va desfășuara în fiecare săptămână, la sediul BADSI din Șoseaua Pipera nr. 50A, iar programul va fi afișat pe site-ul hubs.education. Cu toate că este un proiect adresat copiilor și adolescenților, toate persoanele interesate de acest subiect sunt binevenite, atât pentru a colecta noi informații, cât și pentru a împărtăși cu ceilalți cunoștințele pe care le dețin deja.

Cei care doresc să susțină această inițiativă pot dona dispozitive pe care nu le mai folosesc sau se pot implica activ în acțiuni de voluntariat, completând formularul disponibil pe site-ul atelierului.

HUBs își propune să reunească tineri pasionați și curioși, care își doresc să evolueze prin învățare și lucru practic, urmând ca apoi să împărtășească mai departe cunoștințele dobândite. HUBs dorește a fi, așa cum sugerează și numele, un hub de învățare, dar și un hub de socializare, în cadrul căruia participanții învață să lucreze în echipă, să ofere și să solicite ajutor atunci când este cazul. Activitatea Atelierului HUBs se sprijină pe trei piloni esențiali: practică – pentru că singurul mod de a învăța ceva cu adevărat este când faci ceea ce îți place, autenticitate – pentru că cea mai puternică formă de energie umană apare atunci când ceea ce faci este aliniat pasiunii tale, feedback – pentru că greșelile trebuie valorificate ca oportunități de învățare.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram