Toamna se apropie cu pasi repezi Ia ti din timp un zdrobitor profesional de struguri

25 august 2015
Autor:
PETZ WEB CONSULTING SRL

Unul dintre primele lucruri la care ne gandim cand incepem sa simtim racoarea unei zile de toamna este mustul dulce si ulterior vinul de calitate care se face din acesta. Daca ai o vie care se intinde pe hectare, ca in cazul meu, sau doar o bolta de vie impresionanta si cativa butuci in livada, atunci trebuie sa te gandesti serios la modul in care vrei sa faci vinul anul acesta.

Mult timp am preferat varianta clasica, manuala, de zdrobire a lor, pentru ca vindeam foarte multi struguri, iar vin faceam doar cateva zeci de litri, pentru uzul personal. Strugurii din care faceam vinul, insa, sunt aparent de foarte buna calitate, si mai multi amici, care au gustat atat mustul, cat si vinul obtinut, mi-au recomandat sa fac mai mult vin si sa il comercializez, pentru ca este deosebit. Pentru ca acest lucru sa devina realitate, am facut o investitie intr-un zdrobitor de struguri profesional, care sa imi asigure zdrobirea lor in cele mai bune conditii posibile, repede si eficient.

Caracteristicile necesare pentru orice zdrobitor de struguri de calitate

In momentul in care cauti un zdrobitor de struguri care sa te ajute in obtinerea rapida a mustului, trebuie sa tii cont de cateva lucruri, asa cum am fost si eu sfatuit pana cand am achizitionat zdrobitorul de care aveam nevoie. Asadar, din experienta mea, am intocmit o lista cu cele mai importante lucruri de care trebuie sa tii cont in momentul in care iti cumperi un zdrobitor de struguri:

• Productivitatea. In primul rand, trebuie sa stii exact ce tip de productivitate iti doresti, care poate sa varieze de la zdrobirea a cateva sute de kilograme de struguri pe ora, pana la fenomenala productivitate de cateva mii de kilograme pe ora, pentru care este necesar un zdrobitor de proportii imense, cu putere mare si pret pe masura. Cele din urma, de 5000 de kg de exemplu, sunt potrivite pentru o vie de cateva zeci de hectare, deoarece zdrobirea a 5 tone de struguri pe ora este o productivitate majora.

• Motorul. Productivitatea nu este tangibila fara un motor de calitate pentru acest tip de masinarie, precum un zdrobitor de struguri. Cu cat productivitatea creste, puterea motorului trebuie sa creasca la randul ei, direct proportional cu aceasta. Motoarele sunt in general de 0.75, 1 si 1.5, insa in cazuri in care productivitatea este imensa, sunt necesare motoare de 2 sau chiar 2.5. Evident, poti opta pentru varianta manuala, deoarece motorul este si printre cele mai scumpe componente, insa cu acesta nu poti spera la o productivitate mai mare de cateva sute de kilograme pe ora, pentru care e nevoie de ceva efort.

De ce sa alegi un zdrobitor de struguri?

Pentru ca astfel poti beneficia de o gramada de lucruri, care prin oricare alte variante ar fi imposibile sau foarte greu de obtinut:
• Productivitate uriasa
• Rapiditate
• Desciorchinare

Toate acestea, precum si multe altele, sunt foarte greu de obtinut fara un zdrobitor de struguri profesionist, precum cel pe care l-am ales si care a meritat fiecare banut investit, deoarece mi-a usurat si in acelasi timp eficientizat munca. Asadar, o recolta de bogata de struguri se poate transforma cu usurinta in vin de calitate cu ajutorul unui zdrobitor de struguri performant.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram