Liceenii timişoreni experimenteaza o cariera în multinaţionale prin programele Jump

22 septembrie 2014
Autor:
TROMPETTE

Programul Jump este un set de programe complementare şi de orientare profesională și de consiliere în carieră pentru liceenii care vor să îşi fructifice propriul potenţial. Demarat la Timişoara, programul
s-a născut din dorinţa de a stabili un punct de întâlnire între curiozitatea liceenilor de a descoperi mediul profesional şi nevoile de resursă umană bine pregătită a companiilor din această zonă. Programul îşi dorește să ofere liceenilor posibilitatea de a-și poziționa pasiunile și preocupările în cadrul unui mediu profesional, astfel încât să poată lua decizii ferme și documentate în ceea ce privește cariera acestora.

Ne-au trecut pragul un număr de 20 de liceeni şi în această vară, liceenii înscriși în programul Jump au avut ocazia de a studia din interior procesele unor companii importante din Timişoara, cu activități dintre cele mai diverse. Liceenii s-au implicat activ în companii din logistică, automotive, IT, design, marketing sau imobiliare, cu ajutorul cărora au reușit să-și satisfacă curiozitatea în ceea ce privește viața profesională. Unul dintre cele mai importante aspecte ale programului de internship a fost că liceenii au putut să descopere finalitatea studiilor. În anul şcolar 2014-2015 ne propunem să numărăm nici mai mult, nici mai puţin de 50 de absolvenţi Jump.
Andrei, unul dintre absolvenții programului Jump, relatează despre experiența sa:
„În acest an şcolar am participat la un program de orientare în carieră. Acesta s-a finalizat cu un internship la una dintre multinaţionalele partenere în acest program din Timişoara pe durata unei săptămâni. În aceste zile am văzut că nimic nu poate funcţiona fără oameni capabili şi care să aibă abilităţile necesare dezvoltate. Consider că astfel de ocazii sunt utile liceenilor, pentru a-şi face o imagine realistă asupra viitoarelor locuri de muncă.”

Alina Bunei, fondatorul Jump, povestește despre viziunea sa asupra programului:
“Jump este un spaţiu unde adolescenţii învaţă abilităţi pentru viaţă, cu experienţe reale şi durabile, unde experimentează şi explorează noi posibilităţi şi pot să îşi maximizeze potenţialul propriu. Programul le oferă contexte de învăţare într-o atmosferă caldă, prietenoasă unde descoperă lucruri despre ei, exersează diverse roluri şi experimentăm împreună noi moduri de a gândi şi de a acţiona. Dezvoltarea abilităţilor este susţinută şi de construirea unui plan de acţiune individual pe care şi-l stabilesc adolescenţii, în funcţie de nevoile şi interesele lor”.

După ce prima ediție a programului a fost finalizată cu succes, Jump dă startul înscrierilor pentru ediția cu numărul doi. Înscrierile se încheie pe 6 octombrie, o dată cu deschiderea noii sesiuni a programului. Mai multe detalii pot fi găsite pe website-ul http://jumpout.ro/.

Partenerii Jump, susţinători ai primei ediții a programului, sunt: Atos, Continental, Dow Media, Delphi, EBIG, FM Logistic, Haufe-Lexware România, Imobiliare.ro, Timişoara Startup Hub, Yazaki.

Pentru mai multe detalii, vă rugăm utilizaţi următoarele date de contact:
e-mail: [email protected]
telefon: 0727 228 301
web: www.jumpout.ro
Facebook: https://www.facebook.com/JumpTimisoara

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram