10 lucruri de știut când vrei sa ataci în instanța amenda radar

16 august 2017

Măsurările făcute cu aparatele radar, trebuie să fie efectuate numai de către operatori calificați.
Aparatele radar vor putea fi utilizate legal:
-numai daca au fost verificate metrologic;
-au fost marcate si sigilate;
-sunt insotite de buletine de verificare metrologica in termen de valabilitate.
Măsurarile efectuate cu ajutorul aparatelor radar nu pot constitui probe pentru aplicarea legislatiei rutiere dacă nu sunt respectate următoarele cazuri:
– dacă măsurarile au fost efectuate în condiții de ceață, ploaie, ninsoare sau furtună;
– dacă aparatul radar este destinat numai utilizării în regim staționar, iar măsurarile au fost efectuate cu aparatul radar în mișcare;
– dacă, în momentul măsurării, in raza de măsurare a aparatului se deplasează simultan mai multe autovehicule, iar autovehiculul vizat nu poate fi pus clar in evidență.
– înregistrarea efectuată trebuie să conțină mențiunea că a fost efectuată autotestarea aparatului. Această funcție trebuie să fie activată automat la fiecare punere în funcțiune a aparatului radar. În cazul depistării unor defecte sau dereglări funcționale, acestea vor fi semnalate iar funcționarea aparatului radar va fi blocată.
Înregistrarile efectuate cu aparatele radar trebuie să cuprindă cel putin urmatoarele:
– data și ora la care a fost efectuată măsurarea;
– valoarea vitezei măsurate;
– sensul de deplasare a autovehiculului;
– faptul că a fost efectuată autotestarea;
– imaginea autovehiculului, din care sa poata fi pus in evidenta numarul de inmatriculare al acestuia.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram