AVBS Credit a împlinit anul acesta un deceniu de activitate și performanța în domeniul intermedierilor de credite bancare și non bancare

11 mai 2017

La finalul primului deceniu de activitate, bilanțul realizărilor AVBS Credit poate fi rezumat în câteva cifre impresionante: aproape 70 de francize în toată țara, o echipă formată din zeci de brokeri de credite, un portofoliu impresionant cu câteva zeci de mii de clienți, parteneriate solide cu principalele instituții bancare și non-bancare din România, și sute de milioane de Euro intermediate.

Compania, care în decursul celor zece ani a avut o creștere continuă și constantă, a fost înființată de Valentin Anghel, tânăr antreprenor de succes, a cărui determinare și experiență în domeniul brokerajului bancar au adus AVBS Credit pe primul loc din punct de vedere al cifrei de afaceri în topul companiilor cu capital 100% românesc în domeniul intermedierilor de credite bancare și/sau non-bancare. În privința tranzacțiilor intermediate de-a lungul anilor, AVBS Credit se situează pe locul al doilea, după o companie cu capital străin.

Valentin Anghel, care este și membru în Consiliul Director al Asociației Române a Brokerilor de Credite (A.R.B.C.), declară:
“Am ales să sărbătorim acești zece ani încununați de succes făcând ceea ce știm noi mai bine – să le oferim celor din jurul nostru cea mai bună soluție pentru nevoile lor financiare. Doar că, de această dată, vom începe noul capitol al celui de-al doilea deceniu prin a explica și exemplifica ceea ce poate face un broker de credite AVBS; care sunt avantajele pe care un om le are atunci când apelează la un broker de credite; care sunt costurile de tranzacționare, cum este posibil ca serviciile noastre să fie 100% gratuite, ș.a.m.d. Chiar dacă activăm de zece ani și suntem prezenți în toate colțurile țării, sunt încă multe etape de parcurs până când cei din jurul nostru vor cunoaște și înțelege pe deplin mecanismele intermedierii creditelor bancare și/sau non-bancare și, mai ales, multitudinea beneficiilor pe care le pot obține de la noi.”

Fondatorul AVBS Credit subliniază faptul că “toate serviciile financiare oferite de AVBS sunt 100% gratuite pentru clienţi, fie ei persoane fizice sau juridice”, costurile aferente întocmirii dosarului de creditare şi ancorării băncii sau a instituției non-bancare finanţatoare fiind acoperite exclusiv de băncile sau IFN-urile care au finanţat creditul.

Succesul de care AVBS Credit s-a bucurat în primii zece ani de activitate nu se datorează numai serviciilor oferite, ci și manierei în care și-au abordat clienții – compania a umanizat serviciile de brokeraj bancar, făcându-le mai ușor de înțeles și practicat, chiar și pentru necunoscători.

“Împrumuturile NU sunt o corvoadă. Creditele nu sunt nici bune, nici rele, dacă faci alegerea potrivită, personalizată după fiecare caz în parte, creditele sunt și vor fi un ajutor de nădejde pentru cei care își doresc să își îndeplinească nevoile personale. Instituțiile bancare și non-bancare schimbă frecvent caracteristicile produselor financiare, de aceea noi nu îți recomandăm să contractezi un credit pe baza recomandărilor venite din partea apropiaților, ci îți sugerăm să apelezi la specialiștii noștri care sunt mereu la curent cu ofertele și schimbările produselor bancare.”, a declarat Nina Borcilă, General Manager AVBS Credit.

În ceea ce privește franciza AVBS Credit, compania se poate mândri cu o rețea solidă de aproape 70 de puncte de lucru în București, Baia Mare, Brăila, Brașov, Botoșani, Caransebeș, Constanța, Cluj, Focșani, Galați, Iași, Ilfov, Mehedinți, Petroșani, Piatra Neamț, Satu Mare, Sibiu, Slatina, Strehaia, Târgoviște, Târgu Jiu, Târgu Lăpuș și Tulcea, Vatra Dornei. În plus, AVBS Credit este printre puținele companii care nu percep taxă pentru obținerea unei francize, iar rata de succes pentru o franciză AVBS Credit este de până la 95%.

Pentru următorii zece ani, compania și-a propus extinderea rețelei de francize, a portofoliului de clienți și parteneri bancari și non-bancari, cât și a echipei de agenți, cei interesați de servicii și parteneriate fiind invitați să intre în legătură cu reprezentanții AVBS Credit.

- // -
AVBS Credit se numără printre primele companii de intermedieri credite bancare și non-bancare din România. În prezent, compania fondată în urmă cu un deceniu de Valentin Anghel, se află pe locul I ca cifră de afaceri în topul companiilor cu capital 100% românesc în domeniul brokerajului bancar, și pe locul al II-lea în privința tranzacțiilor intermediate, după o companie cu capital străin. AVBS Credit are un portofoliu extins de clienți bancari și non-bancari, iar serviciile pe care le pune la dispoziția clienților săi sunt personalizate și 100% gratuite. Compania, aflată în continuă expansiune, numără, în prezent, aproape 70 de francize, în următoarele orașe: Baia Mare, Brăila, Brașov, Botoșani, Caransebeș, Constanța, Cluj, Focșani, Galați, Iași, Ilfov, Mehedinți, Petroșani, Piatra Neamț, Satu Mare, Sibiu, Slatina, Strehaia, Târgoviște, Târgu Jiu, Târgu Lăpuș, Tulcea și Vatra Dornei.
AVBS Credit este membră a A.R.B.C. (Asociația Română a Brokerilor de Credite).

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram