FamousRoses: Arsenalul ustensilelor unui gradinar care se respecta

26 august 2016

Indiferent de dimensiunea gradinii tale, de formele pe care le capata sau de cat este de bogata, aceasta e in continua schimbare. Gradinile sunt mereu pregatite sa te surprinda prin inflorire si reinventare, iar tu trebuie sa fii pregatit sa le ingrijesti.

Ce unelte nu trebuie sa-i lipseasca unui adevarat gradinar?
Orice gradinar care se respecta are un ungher unde isi depoziteaza uneltele care, uneori, pot deveni chiar obiecte de decor in spatiul amenajat. Din instrumentarul unui iubitor de spatii verzi nu lipseste, in primul rand, foarfeca de pomi. Utila atat pentru curatarea si intretinerea pomilor ce vor da roade in fiecare toamna, specialistii FamousRoses o recomanda si pentru ingrijirea trandafirilor. Pentru a reinflori toata vara, chiar pana tarziu spre iarna, multi trandafiri au nevoie sa li se taie florile moarte care consuma din substantele hranitoare ale plantei. Pentru trandafiri cataratori sau pentru pomi inalti, exista si o varianta cu maner lung. Daca doresti un aer putin exotic in gradina ta, Julio Iglesias este unul dintre cei mai de succes trandafiri ai magazinului online FamousRoses, care, taiat si curatat incepand de primavara si terminand cu finalul toamnei, va reinflori cu neobisnuitele sale flori purpurii.

Si pentru ca vorbim de trandafiri care isi apara frumusetea prin spini, manusile sunt indispensabile pentru un gradinar care are grija de protectia sa. Toaletarea unei gradini presupune lucrul cu partile verzi ale plantelor, cu pamantul si apa, cu obiecte grele care pot zgaria sau lasa urme pe pielea mainilor, de aceea se recomanda folosirea unor manusi de protectie dintr-un material gros, care sa nu permita perforarea acestora.

Grebla, harletul si lopata sunt unelte care ajuta mai ales la lucrarile de inceput din gradina sau primavara, in special in gradinile cu zarzavaturi, cand pamantul trebuie sapat pentru a fi afanat, curatat de radacini, maruntit si nivelat. Cu ajutorul harletului poti sapa si gropile pentru plantarea pomilor fructiferi sau a unor plante cu radacina lemnoasa cum sunt trandafirii, zmeurul, smochinul, murul sau alti arbusti. Grebla ajuta la indepartarea buruienilor si a frunzelor moarte de pe sol toamna sau primavara. Daca te-ai intrebat vreodata pentru ce este folosita varianta din fier a greblei, e bine sa stii ca aceasta ajuta la nivelarea razoarelor de ceapa, usturoi, morcovi sau salata, dupa ce semintele au fost infipte in pamant. Sapa sau sapaliga sunt surorile uneltelor mai sus amintite, insa ele sunt folosite mai mult pe parcursul cresterii plantelor, cand e nevoie ca acestea sa fie prasite sau sa li se faca cuiburi de pamant in jurul tulpinii.

Stropitori care hranesc si protejeaza
Pentru zilele secetoase, cand plantele nu au suficienta apa in pamant, este recomandata folosirea unei stropitori sau a furtunului pentru udarea plantelor la radacina. De obicei, acest procedeu se realizeaza dimineata, cand soarele nu este inca prea puternic, astfel incat organele plantei sa nu se arda. Pentru plantele din ghivece e bine sa folosesti o stropitoare mai mica, eventual cu un singur orificiu pentru curgerea apei.

Desi nu sunt de dorit, daunatorii pot aparea oricand. E bine sa putem sa ii indepartam cu mijloace naturale, dar uneori e nevoie de mai mult de atat. Pomii, dar si trandafirii pot fi afectati de boli sau insecte care pot cauza pagube destul de mari daca nu se intervine la timp. Pompa de stropit este prietenul tau in astfel de cazuri. Daca vrei sa te bucuri de infloririle succesive ale unui trandafir Kimono, specialistii FamousRoses sugereaza folosirea de substante care pot fi pulverizate pe intreg corpul plantei cu ajutorul unei pompe de stropit. Asa vei proteja arbustul de factori externi care pot determina patarea, uscarea, imbolnavirea sau chiar moartea acestuia.

Toate aceste unelte, la care mai putem adauga o scara, o masina de tuns iarba, cosuri, o unealta de cules fructe sau altele care se mai dovedesc a fi folositoare pe parcurs, trebuie tinute intr-un spatiu uscat si acoperit pentru a nu rugini, ferite de carii si unse, acolo unde e cazul.

Gradinaritul e o modalitate de relaxare si de destindere fizica pe care o poti realiza cu usurinta, mai ales daca te-ai inarmat cu tot arsenalul unui gradinar iscusit. Restul e creativitate, iar rasplata nu va intarzia sa apara!

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram